Știai că există anumite uleiuri esențiale care favorizează scăderea în greutate? Da, însă acest aspect trebuie să co-existe alături de o alimentație echilibrată – despre care nutriționistul nostru vorbește în repetate rânduri aici pe Femzone.ro, alături de necesitatea practicării unui sport și a exercițiilor fizice regulate, precum și menținerea unui stil de viață sănătos. Uleiurile esențiale pot fi cei mai prețioși aliați pentru slăbit prin prisma faptului că ele facilitează pierderea în greutate și susțin un profil metabolic sănătos într-un mod natural.
De ce nu reușești să slăbești de fapt?
Aromaterapeutul nostru certificat, Kiss Kinga-Roberta, afirmă că „deși nu există nici un substitut pentru dietă și exerciții fizice, multe dintre obstacolele în calea scăderii în greutate au o bază psihofiziologică, o durere emoțională, o traumă, dependențe, lipsa de iubire sau de încredere etc.”
Scăderea în greutate sau menținerea unei greutăți optime poate fi o luptă zilnică a corpului și a minții, cu multe componente care intră în joc, precum bagajul genetic, pshihologia creierului, hormonii, emoțiile sau mediul, dacă nu trăim o viață conștientă, cu scop, care implică decizii asumate și un obiectiv clar. De regulă, o simplă schimbare a regimului alimentar și a exercițiilor fizice nu este suficientă pentru a aduce schimbări de lungă durată.
„Dincolo de virtuțile terapeutice cunoscute, uleiurile esențiale facilitează scăderea în greutate pentru că ajută la dizolvarea adipocitelor, gestionarea stresului, acționează asupra retenției de apă, calmează foamea sau poftele prin efectele lor de supresie a apetitului. Acestea pot suprima apetitul datorită capacității de a stimula centrul hipotalamusul ventromedial, partea creierului care controlează senzația de sațietate și a cărui activitate ar modula comportamentul alimentar.”, mai spune aromaterapeutul.
Totodată, uleiurile esențiale ne pot ajuta la găsirea păcii interioare, la obținerea unui echilibru psiho-emoțional, la eliminarea unor comportamente compulsive și programe mentale automate, aducând claritate, direcție și rezultate pe termen lung.
Ce uleiuri esențiale sunt optime în procesul de slăbire?
Iată cele mai îndrăgite uleiuri esențiale care pot ajuta la slăbit sau la menținerea unei greutăți normale:
Uleiul esențial de Grapefruit, atunci când este administrat intern, reduce pofta de mâncare, accelerează metabolismul, curăță limfa, are efect diuretic, dizolvă adipocitele, reduce balonarea, previne constipația și crește energia și rezistența. Totodată, el este un excelent adjuvant în masajul anticelulitic.
Uleiul esențial de Lămâie, atunci când este administrat intern, susține o digestie optimă, curăță ficatul și rinichii, sistemul limfatic și sanguin, are efect de detoxifiere generală, curăță organele, vasele de sânge și ajută la eliminarea toxinelor și a reziduurilor celulare și alcalinizează corpul.
Uleiul esențial de Mentă piperată, administrat intern, ne ajută la suprimarea poftelor și la reducerea apetitului, conferă o senzație de sațietate, susține sănătatea colonului, calmează stomacul și intestinele, reduce balonarea și îmbunătățește funcțiile biliare. Iar atunci când este inhalat sau difuzat, menta crește energia, vitalitatea și îmbunătățește performanțele fizice.
Uleiul esențial de Scorțișoară Ceylon inhibă formarea de noi celule adipoase, echilibrează nivelul glicemiei din sânge, contribuie la scăderea în greutate prin optimizarea funcțiilor metabolice, reduce pofta de mâncare, energizează, susține sistemul imunitar, reduce inflamația și este un excelent cardioprotector.
Uleiul esențial de Ghimbir ne ajută la accelerarea procesului de ardere a grăsimilor, conferă senzație de sațietate, susține digestia și scăderea inflamației la nivelul intestinelor, îmbunătățește absorbția nutrienților și, mai ales, reduce pofta de dulce.
„Amestecurile de uleiuri esențiale brevetate de la doTerra sunt preferatele mele, deoarece acestea pot fi o opțiune foarte eficientă și ușor de utilizat, special concepute pentru a susține organismul în procesul de detoxifiere și de scădere în greutate. Două dintre aceste amestecuri sunt Smart and Sassy și Meta PWR – pentru că acestea conțin uleiuri esențiale de lămâie, grapefruit, mentă piperată, scorțișoară și ghimbir.”, mai spune Kiss Kinga-Roberta – aromaterapeut certificat.
În opinia specialistului, aceste amestecuri speciale pot influența și reduce celulele adipoase, susțin un profil metabolic sănătos, contribuie la metabolizarea sănătoasă a grăsimilor, protejează celulele şi țesuturile împotriva stresului oxidativ, cresc energia şi vitalitatea și, nu în ultimul rând, ele ajută la menținerea unei greutăți corporale normale.
Cum poți utiliza aceste uleiuri esențiale pentru scăderea în greutate?
Adaugă-l în băuturile dinaintea antrenamentelor pentru un plus de energie revitalizantă
Adaugă 1 picătură la rutina de periaj uscat
Consumă-l înaintea meselor pentru a controla apetitul şi supra-alimentarea
Adaugă câteva picături într-un shake proteic
Pune într-o capsulă vegetală sau într-un pahar cu apă pentru a susține echilibrul zahărului din sânge
Aplică diluat pe tălpi pentru a ajuta în provocările inflamatorii
Ia intern pentru a purifica şi curăța organismul
Adaugă în apă pentru a controla poftele alimentare
Combină cu Patchouli sau ienupăr pentru a face un amestec anticelulitic
Difuzează sau aplică pe tălpi pentru stimularea sistemului limfatic
Mențiunea cu privire la utilizarea diferitelor tipuri de uleiuri esențiale, este ca pentru a beneficia de efecte terapeutice, folosiți întotdeauna uleiuri esențiale 100% pure, integrale, testate. Pe Kiss Kinga-Roberta – aromaterapeut certificat, o găsiți pe pagina ei pentru un consult aromaterapeutic și informații suplimentare.