Am putea spune că femeile și fotbalul ar putea fi două lumi complet paralele, nu-i așa?
Însă odată ce provocarea „campionat de fotbal feminin” a fost lansată de cea mai mare companie sătmăreană, cele 17 doamne și domnișoare au acceptat-o numaidecât!
În timp ce prima reacție a sexului opus a fost că „Divele nu joacă fotbal!”, cele două echipe formate în cele din urmă au dat totul pentru a se pregăti pentru primul campionat de fotbal feminin amator din Satu Mare, iar rezultatele vorbesc de la sine: distracție, sănătate prin sport, timp frumos petrecut împreună, adrenalină și… program de gagici cum nu se putea altfel!
Lăsând asta la o parte, hai să vorbim puțin despre beneficiile fotbalului (și al oricărui sport) asupra femeilor și de ce e important să susținem practicarea unor sporturi, atât individuale, dar mai ales a celor în echipă!
#1. Eliberează endorfină (hormonul fericirii)
Endorfina bat-o vina! Da, sportul declanșează eliberarea acestui hormon cunoscut mai mult ca fiind hormnonul fericirii. De ce este el important în cazul femeilor?
Ei bine, endorfina contribuie la îmbunătățirea stării de spirit, este dovedit științific că reduce stările de anxietate și nivelul de stres și ameliorează durerea.
Activitățile fizice, overall, dar în cazul nostru fotbalul are efecte maxim-pozitive!
Go for it, ce zici?
#2. Crește nivelul de energie
Fără chef și fără vlagă, dacă totuși alegi să-ți iei echipamentul și să mergi până la sala de sport sau terenul de fotbal, nu ai cum să regreți! Este arhicunoscut faptul că femeile care fac sport au nu doar un nivel de energie mai mare, dar și un tonus general mai bun. Mișcarea propriu-zisă acționează ca un „producător” de energie datorită tipului de mișcare practicat. Iar fotbalul, datorită alergatului, driblingului și a jocului este extraordinar când vine vorba de eliberarea emoțiilor și sporirea puterii fizice.
Tu ce sport de echipă preferi?
#3. Reduce stresul, îmbunătățește bunăstarea mentală
Ți s-a întâmplat vreodată să mergi la sport chiar dacă nu ai avut nici chef, parcă nici energie și toate stelele au complotat împotriva ta?
Ei bine, odată ce trecem de aceste momente de „nu am nici chef nici vlagă”, se întâmplă miracole: corpul nostru începe să ne asculte și să ne mulțumească pentru efortul și „sacrificiul” pe care-l facem totuși mergând la puțină mișcare.
Parcă tensiunile din corp se eliberează, din starea tristă și fără chef trecem la cea în care nu mai vrem să ne oprim și mood-ul general se schimbă la 180 de grade.
Pe tine ce te ajută să-ți îmbunătățești starea de spirit?
#4. Îmbunătățește sănătatea fizică, protejând sănătatea cardiovasculară
Dacă există vreo activitate care-i benefică inimii și întregului sistem cardio-vascular, acela este sportul! Este dintotdeauna bine-cunoscut faptul că inima are nevoie de activitate din partea întregului corp. Astfel, activitatea fizică regulată este benefică pentru inimă, deoarece întărește mușchii inimii, menține arterele sănătoase și susține un flux sanguin mai bun.
Așadar, vii la sport?
#5. Tonifiază mușchii
Chiar dacă nu ești o fire sportivă și nu reușești să-ți faci numărul de antrenamente săptămânal cu rigurozitate, puțină mișcare, mai ales în echipă, e foarte bine-venită pentru oricine. Jocurile de echipă ne pun în mișcare, fără doar și poate, și ne ajută să punem în mișcare fiecare mușchiuleț din corp, chiar și pe cei despre care nu știam că există până acum!
Femeile și fotbalul chiar au ceva în comun: pasiunea
Nu prea se pupă, dar totuși parcă sună bine, nu-i așa?
Avem chiar și echipă națională de fotbal feminin, cluburile au echipe feminine și cu toate acestea nu e cel mai popular sport în rândul sexului frumos. De ce?
Fotbalul poate fi considera un sport „prea dur” sau „prea masculin”, însă credem cu tărie că unele femei chiar de asta ar putea avea nevoie, ar putea rezona cu mingea de fotbal în detrimentul celui de handbal sau baschet și, de ce nu, ar putea fi chiar niște jucătoare extraordinare.
Femzone.ro susține sportul ca sursă de energie, vitalitate și îmbunătățire a stării de spirit! Ne bucurăm că și mediul privat începe să deschidă spre a-și încuraja angajatele să facă sporturi de echipă.