3 tipuri de colegi toxici și cum să te descurci cu ei

Impactul colegilor toxici poate fi major. Înseamnă mai puțină productivitate, angajament, asumarea de riscuri și creativitate. Iar atunci când suntem sufocați în acest fel, putem începe să ne simțim izolați, ceea ce ne poate influența sănătatea mintală și cariera, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.
3 tipuri de colegi toxici

Ai colegi toxici care îți îngreunează munca? Ei sunt adesea nemulțumiți de performanța, poziția, salariul sau experiențele lor în cadrul locului de muncă. Această nemulțumire a ajuns la un punct de fierbere, astfel încât ei devin detractori. În timp ce unii colegi de muncă sunt ocazional enervanți, alții sunt cu adevărat toxici. Iată trei tipuri de colegi toxici și cum poți face față fiecăruia, fie că prin adresarea comportamentul lor dăunător, fie că vei învăța cum să te protejezi de el.

Ce tipuri de colegi toxici există?

#1. Veșnicul nemulțumit

Acest coleg este destul de ușor de identificat deoarece, după cum sugerează și numele, este veșnic nemulțumit. „Cafeaua niciodată nu e suficient de fierbinte, n-are laptele care îmi place mie, ședința nu este la ora la care ar trebui, managerul meu e nașpa, totul este greșit”. Acest tip de coleg poate fi cel mai frustrant deoarece atitudinea lui negativă ar putea fi contagioasă și ar putea avea un impact asupra modului în care te simți la locul de muncă.

Cineva care se plânge constant s-ar putea să nu se simtă auzit la locul de muncă, ceea ce reprezintă o problemă serioasă. Dar, deși este de înțeles să îți descarci ocazional frustrările sau să cauți sprijin din partea unui coleg, negativismul frecvent poate copleși ambele părți. Și nu va îmbunătăți neapărat situația dacă nu se discută și cu cineva care are putere de decizie asupra aspectelor de care ești nemulțumită.

Cum gestionezi veșnicul nemulțumit

Realitatea este că, probabil, colegul tău se va îndrepta primul către tine pentru a se plânge, deoarece ești un coleg cu care se simte confortabil. Cea mai bună abordare în acest caz, este să prezinți simpatie și curiozitate, spunând ceva de genul „În primul rând, X (numele acestuia), înțeleg ce spui, dar, sincer, eu nu am avut această experiență. Spune-mi mai multe despre asta”. Dar dacă plângerea ocazională se transformă într-o destăinuire constantă, poți încerca ceva puțin mai direct pentru a-l încuraja să își regândească atitudinea pesimistă.

Sugerez să spui ceva cu o formulare asemănătoare: „Am avut câteva locuri de muncă pentru a ști că întotdeauna va exista ceva care nu e tocmai în ordine. Ceea ce am descoperit este că a mă concentra pe aspectele pozitive și a mă asigura că știu de ce fac ceea ce fac este mult mai bine decât a mă fixa pe lucrurile pe care nu le putem rezolva. A funcționat pentru mine, așa că ar putea funcționa și pentru tine.” În acest fel, el poate realiza că se plânge mereu și devine curios să afle de ce.

Dar dacă cele de mai sus nu funcționează sau pur și simplu nu dorești să te implicit, poți, de asemenea, să deviezi, să schimbi subiectul sau chiar să te distanțezi de acest tip de coleg. La urma urmei, nu ar trebui să îți revină ție sarcina de a schimba dispoziția negativă a colegului tău.

#2. Bârfitorul

Adevărul e că mulți dintre noi bârfim despre colegii noștri. Dar un coleg care se angajează în discuții ocazionale despre ceilalți, care pot fi oricum dăunătoare, devine un bârfitor potențial toxic atunci când vorbește despre alte persoane în mod regulat. Această persoană ar putea răspândi zvonuri sau jumătăți de adevăr despre colegii lui, iar o conversație cu acest tip de coleg nu este de obicei completă fără a auzi detalii savuroase, adevărate sau nu.

Persoanele care se încadrează în tipul colegului bârfitor pot fi nesigure de capacitatea lor de a-și face bine treaba, cred că bârfa îi ajută să creeze legături cu colegii lor sau încearcă să caute atenție. La sfârșitul zilei, indiferent de motivul pentru care un coleg bârfește neîncetat, vorbele sale pot afecta moralul angajaților și pot dăuna siguranței psihologice a echipei.

Cum gestionezi un bârfitor

Te poți pregăti cu scenarii înainte de o întâlnire cu un coleg bârfitor. Ai putea adopta o abordare care poate ajuta la minimizarea sau la oprirea bârfelor colegului pe moment și comunică faptul că nu ești dispusă să continui discuția respectivă. Sau ai putea schimba subtil subiectul, pur și simplu. O altă tactică este să te scuzi de la o conversație care se concentrează pe bârfe. Sau, dacă te simți îndrăzneață, poți spune direct că nu îți place să participi la bârfe. Dacă deviezi suficient de mult acest tip de discuții, colegul în cauză va înțelege aluzia și nu va mai veni la tine pentru a-și satisface nevoia de a bârfi.

#3. Hoțul de credite

S-ar putea să recunoști această situație: Împărtășești o idee sau ai un comentariu perspicace într-o ședință, dar nimeni nu pare să te audă, cu atât mai puțin să fie impresionat. Apoi, altcineva repetă aceeași idee câteva minute mai târziu și culege laudele.

Din nefericire, femeile sunt deseori victimele hoților de credit. Dar merge dincolo de braconajul spontan de idei. Ar putea, de asemenea, să facă să pară că victoriile tale sunt ale lui atunci când vorbește cu superiorii tăi. Ar putea insinua că a condus un proiect care a fost de fapt o colaborare. Sau ar putea să îți ceară părerea în particular și apoi să o prezinte ca fiind a lui într-un alt context. Ca și cum acest lucru nu ar fi de ajuns, hoțul de credite ar putea să îți minimalizeze succesele atunci când nu-și poate asuma meritele pentru ele. Dacă tocmai ați făcut o prezentare grozavă și ești în culmea fericirii, ar putea spune ceva de genul „A fost OK. În locul tău, aș fi făcut X, Y și Z”.

Cum gestionezi un hoț de credite

Atunci când un hoț de credite repetă aceeași idee pe care ai împărtășit-o cu 20 de minute înainte, mai întâi respiră adânc. Apoi ai putea spune calm ceva de genul: „Mă bucur că ceea ce am spus mai devreme a rezonat cu tine. Hai să vorbim mai mult despre asta” sau „Mă bucur că ai considerat că ideea mea a fost utilă! Aveți vreo întrebare în legătură cu ea sau dacă mai pot contribui cu ceva?”. Îl confrunți într-un mod direct.  Dacă comportamentul lor se extinde dincolo de ședințe, fii atentă la ceea ce împărtășești și asigură-te că contribuțiile tale sunt cele auzite și respectate.

Tu te-ai confruntat cu unul dintre cele 3 tipuri de colegi la locul tău de muncă? Dacă răspunsul e pozitiv, sperăm că acest articol ți-a fost de folos!

Mai citește și articolul Arta discuțiilor la locul de muncă sau ascultă podcastul lui Diana și Radu pe tema Toxicitatea la locul de muncă

SHARE

Diana Zazula

Psiholog, redactor-colaborator – Femzone.ro

Publicitate

Citește și alte articole

conflict

Cum să confrunți pe cineva atunci când ți-e frică de conflict

Trebuie să recunosc că, din păcate, ideea de conflict mă speria. Mă făcea să simt că sunt o persoană rea sau că nu am evoluat suficient din punct de vedere spiritual, emoțional. Mereu am încercat să învăț din situația anterioară și să gestionez lucrurile diferit. Nu de fiecare dată mi-a ieșit, dar am rămas cu întrebarea: care este cel mai bun mod de a gestiona un conflict? Când cineva face ceva care te supără, îi spui cum te simți? Sau ignori și lași să treacă? Există oare și o altă opțiune?

CITEȘTE MAI MULT
sextingul

Ce este Sextingul? Cum să îl faci distractiv și sigur

Sextingul tinde să fie mai frecvent în rândul adulților tineri, dar și adulții mai în vârstă pot trimite sau primi conținut sexual explicit. Sextingul poate avea beneficii, dar în aceeași măsură presupune și asumarea unor riscuri, dacă nu se întâmplă cu partenerul potrivit. Iată câteva sfaturi de care poți ține cont pentru a te distra cu sextingul, protejându-te și creând siguranță în același timp.

CITEȘTE MAI MULT

Totul se termină cu noi: imaginea unei relații abuzive, o problemă majoră

Bestsellerul și filmul lui Colleen Hoover Totul se termină cu noi este controversat, mai ales că mulți dintre cei care au citit cartea sau au vizionat filmul susțin că romanțează abuzul și ar putea transmite mesaje greșite cu privire la ceea ce trebuie tolerat într-o relație. În opinia mea, în calitate de psiholog, cred că se creează o imagine a complexității formelor în care poate apărea abuzul, dar există totuși o greșeală majoră în aceasta…

CITEȘTE MAI MULT
loc de munca prin social media

Cum să folosești eficient Facebook și social media pentru căutarea unui loc de muncă?

Poate primul tău gând atunci când vine vorba de identificarea unui loc de muncă nu este acela de a-l căuta pe Facebook, nu-i așa? Cel mai probabil nici nu ar trebui să fie neaparat primul, dar ar fi bine să fie în top 5, pentru că oportunitatea se poate ivi de unde nici nu te aștepți. Dar, hai să vedem cum putem valorifica rețelele sociale pentru a ne spori șansele de a găsi un loc de muncă.

CITEȘTE MAI MULT
3 tipuri de bărbați toxici

3 tipologii de bărbați toxici cu care femeile nu ar trebui să-și piardă vremea

Sunt bărbați care trebuie evitați? Am pregătit o listă cu trei tipuri de bărbați toxici, numai buni de evitat dacă îți dorești relații sănătoase și fericire pe termen lung. Ți-ai pus ochii pe un bărbat carismatic, dar care evită angajamentul și planurile de viitor sau pe cineva care este concentrat pe carieră, lăsând puțin timp pentru relații autentice sau familie? Sau pe cineva care are vorbele dulci mereu la el? Deși sună bine, poate ar fi mai bine să eviți aceste tipuri de bărbați. De ce?

CITEȘTE MAI MULT
no contact despartire

Regula: no contact după o despărțire

După o despărțire, aplicarea regulii „no contact” poate fi esențială pentru vindecarea și dezvoltarea personală. Întreruperea legăturilor permite concentrarea asupra propriei vindecări și dezvoltării, evitând ciclul de atașament și nostalgie. Limitarea contactului oferă claritate și perspectivă, facilitând înțelegerea dinamicii relației și a impactului său. Cu toate acestea, stabilirea limitelor poate fi dificilă din cauza emoțiilor persistente și a presiunii sociale. Pentru a face acest proces mai ușor, este recomandat să întrerupi contactul complet, să te îndepărtezi digital de fostul partener și să te concentrezi pe propria bunăstare și creștere personală.

CITEȘTE MAI MULT

Abonare Newsletter