Articolul de astăzi se dorește a fi un material interesant, informativ și educativ despre traumă, ce înseamnă și cum se manifestă PTSD și CPTSD (complex post-traumatic syndrome disease) și cum ne dăm seama că am trecut prin așa ceva noi sau cineva drag din jurul nostru.

Specialiștii în sănătate mintală (psihiatrii și psihologii) lucrează cu DSM (Manualul de Diagnostic și Statistic al Tulburărilor Mentale) pentru diagnosticarea și tratarea tulburărilor psihice. În cea mai recentă ediție (DSM-5) definiția dată traumei în ceea ce privește PTSD este destul de îngustă. Aceasta afirmă că, pentru ca o experiență să fie definită drept traumă, trebuie să includă „moartea reală sau amenințarea cu moartea, rănirea gravă sau violența sexuală”. În practică, clinicienii știu că trauma depășește cu mult această definiție.

Abuzul emoțional sau chiar și faptul de a fi martor la evenimente traumatice trăite de altcineva, toate acestea pot fi catalogate drept traume. În realitate, trauma este mai puțin despre ceea ce ai trăit și mult mai mult modul în care creierul și corpul tău resimt acest lucru.

Ce este un răspuns la traumă?

Atunci când experimentăm ceva traumatic, creierul răspunde imediat. În general, acesta este un lucru bun și de dorit, deoarece avem nevoie ca creierul nostru să îi spună corpului să fugă de un dezastru natural sau să acționeze corespunzător într-o situație periculoasă.

Dar, uneori, se întâmplă ca răspunsul inițial să se „blocheze” în sistem și să revenim la el la nesfârșit. În esență, ceea ce se întâmplă este că creierul a învățat dacă un anumit răspuns l-a ajutat data trecută, va continua să îl reproducă atâta timp cât se simte amenințat. Sunt sigură că ești familiarizată cu conceptul de „luptă sau fugi”. Dar, cercetările din domeniul traumei ne spun că există mai multe răspunsuri și cadrul este oferit ce cele 4 F-uri (din engleză:  fight, flight, freeze și fawn).  Există mai multe orientări când vine vorba de răspunsurile la traumă, dar, în general această abordare este cel mai des utilizată.

Să definim ce sunt cei 4F?

Lupta sau autoconservarea prin implicarea în conflict presupune lupta fizică, strigătul sau confruntarea agresivă și încercarea de a-i controla pe ceilalți/situațiile.

Fuga sau autoconservare prin intermediul evadării presupune fuga, evitarea oamenilor, a locurilor, a conflictelor, a situațiilor incomode sau incerte și distanțarea (preventive) dintr-o situație la primul semn de amenințare potențială.

Înghețarea sau autoconservarea prin mijloace de disociere sau amorțire presupune a fi fizic incapabil să te miști atunci când te confrunți cu o amenințare, sentimentul de a nu putea merge mai departe sau de a lăsa lucrurile în urmă și a fi pasiv în legătură cu ceea ce se întâmplă în viața ta, chiar dacă îți este dăunător.

De a face pe plac sau autoconservare prin intermediul liniștirii presupune mulțumirea oamenilor, concentrarea pe nevoile altor persoane mai presus de nevoile tale și a te preface că nu ești deranjat în ciuda sentimentelor interne.

Este important să reții că, în cadrul prelucrării traumelor, creierul este reînvățat că există și alte moduri de a răspunde, iar acest lucru este exersat într-un cadru sigur.

Trauma cu T mare și T mic

Un alt mod de a te gândi la traume este prin intermediul cadrului de traume big T și little t. Deși nu reprezintă un specificator clinic, aceste denumiri pot fi utile pentru a explora modul în care trauma apare pe un spectru și, de asemenea, pentru persoanele care ar putea avea probleme în a identifica ceea ce au trăit ca fiind o traumă.

Traumele Big T sunt cele care îți vin în minte atunci când auzi cuvântul traumă. Accidentele de mașină, abuzul fizic, atacurile și dezastrele naturale intră în această categorie.

Traumele Little t sunt uneori mai puțin evidente. Cercetările au arătat că, mai ales în cazul unor expuneri repetate, traumele Little T pot avea efecte similare asupra creierului celor Big T. Experiențe precum divorțul sau infidelitatea, pierderea unui animal de companie și formele de abuz emoțional pot fi considerate traume little t.

Pentru cei mai mulți dintre noi, ne este ușor să înlăturăm experiențele little t. Se poate întâmpla că deși recunoaștem că a fost dificil sau dureros, totuși să nu înțelegem de ce ne confruntăm cu simptome de durată. Persoanele care înțeleg că până si o traumă t poate avea un impact de durată asupra creierului, vor fi cele care vor alege să primească tratament și se vor simți ușurate. Din păcate, cea de-a doua categorie este majoritară, care vor duce o viață simțindu-se rău. Din acest motiv este foarte important să ne educăm în acest sens și să recunoaștem atunci când ne simțim copleșite.

Ca idee de reținut, acest cadru poate fi util în anumite situații. Însă, este important să recunoaștem limita sa majoră: nimeni nu îți poate defini trauma ca fiind mică sau mare, în afară de tine.

Cum recunoști că este posibil să fi suferit o traumă?

La fel precum în cazul aproape tuturor lucrurilor legate de sănătatea noastră mintală, simptomele traumei sunt diferite de la o persoană la alta. Chiar și persoanele care trăiesc exact același eveniment traumatic pot avea simptome de traumă foarte variate. În general, persoanele care au suferit o traumă pot observa simptome precum:

• gânduri intruzive legate de eveniment
• flashback-uri (amintiri spontane de scurtă durată)
• anxietate sau teamă accentuate
• tulburări de somn și coșmaruri
• senzație de amorțeală sau disociere
• furie sau iritabilitate
• dificultăți de concentrare
• tensiune musculară
• disperare
• se sperie ușor
• evitarea factorilor declanșatori

Dacă ai fost martoră la ceva traumatic este normal și obișnuit să ai aceste simptome, așadar nu e cazul să te sperii sau să-ți faci griji în exces. La unele persoane simptomele se ameliorează de la sine în timp – în săptămânile sau lunile următoare evenimentului. Dacă simptomele nu par să se atenueze în timp, nu ezita să te adresezi unui specialist în sănătate mintală. Există numeroase tratamente disponibile, să reții acest lucru.

Îți plac articolele de dezvoltare personală? Rămâi pe Femzone sau descoperă mai multe de la psihologul Diana Zazula pe blogul iocucioc.ro