Totul despre testul Babeș-Papanicolau

Examinarea ginecologică și realizarea anuală a testului Babeș-Papanicolau sunt extrem de importante pentru a evita problemele mai grave pe termen lung. Am discutat cu dr. Leah Codruț despre ce înseamnă, cum se procedează și ce rezultate poate să ne arate o testare de acest gen.
testul Babeș-Papanicolau

În articolul de astăzi stăm de vorbă cu dr. Leah Codruț, care ne oferă lămuriri cu privire la ce este testul Babeș-Papanicolau, cum se recoltează proba, ce putem depista efectuând cu regularitate această examinare și de ce este important să nu îl neglijăm odată ce ne-am început viața sexuală.

Din păcate foarte multe femei ajung să participe la primul control ginecologic la o vârstă destul de înaintată raportat la momentul începerii vieții sexuale, ceea ce nu e un lucru prea bun, spun medicii, deoarece în ultima vreme generațiile tinere sunt tot mai predispuse în a avea afecțiuni ginecologice.

Din punctul meu de vedere, testul Babeș-Papanicolau trebuie făcut prima dată după începerea vieții sexuale, după care el trebuie repetat anual. În schimb, în vest, medicii de specialitate nu recomandă efectuarea acestui test decât după vârsta de 24-25 de ani, deoarece până la această vârstă pot exista modificări pasagere și atunci nu văd relevanța examinării. În schimb, noi îl recomandăm a fi efectuat anual, deoarece într-un an de zile nu pot să apară modificări atât de severe, încât să fie o problemă care să nu poată avea rezolvare. În schimb, din experiența mea, o problemă depistată la 4-5 ani după apariție, este mult mai complicată de tratat.”, spune medicul ginecolog dr. Leah Codruț.

Așadar, este important să se prevină tot ce se poate, iar un control medical anual are scop preventiv. De ce să nu prevenim ce se poate și de ce să așteptăm să mergem la ginecolog sau orice alt medic  abia în momentul în care o problemă ajunge la o formă mai serioasă sau chiar gravă?

Ce este testul Babeș-Papanicolau și ce poate preveni testarea anuală?

Este o analiză care se efectuează asupra unei probe ce se recoltează la nivelul vaginului, a colului uterin – care este porțiunea de jos a uterului, porțiunea prin care uterul se deschide la nivelul vaginului. De la nivelul orificiului extern se recoltează proba pentru testul Babeș-Papanicolau cu ajutorul unei periuțe, iar recoltarea se face în câteva secunde, fără durere, fără să dăuneze în vreun fel.

Testul Babeș-Papanicolau este o analiză de screening, prin care încercăm să depistăm modificările de celule de la nivelul colului uterin, modificări care în ani de zile pot duce la cancerul de col uterin. Ceea ce noi, ca medici, căutăm și urmărim prin efectuarea acestor examinări, sunt modificările la nivel celular (modificări displazice sau modificări pre-canceroase) sau existența unor infecții ce pot exista la nivelul vaginului”, mai spune medicul de specialitate.

Principalele aspecte vizate de medicii ginecologi atunci când efectuează aceste teste, sunt legate de modificările pre-canceroase (displazice), care nu înseamnă automat că există cancer. Ele sunt doar modificări care, dacă nu sunt tratate corespunzător, pot să ducă în ani și ani de zile la dezvoltarea cancerului de col uterin. Tocmai din acest motiv se recomandă realizarea controlului și testării anuale, deoarece într-un an de zile nu pot să apară modificări atât de mari și grave, ce să nu fie mai ușor de tratat. Oricare dintre aceste modificări displazice ce pot să apară la o testare, poate să aibă tratament corespunzător, fie medicamentos, fie chirurgical.

De ce se tem femeile: de procedură sau de rezultat?

Nu știu dacă e vorba neapărat de o temere de procedură, ci mai degrabă de rezultat. Însă, motivul pentru care majoritatea femeilor nu merg la examinările și testările anuale de rutină, este jena și teama de a merge la ginecolog. Din păcate multe femei nu onorează aceste examinări anuale pe motivul că nu observă semnele care să le determine să meargă: nu doare, nu curge sânge, așadar există o reticență datorită jenei și incomodității de a efectua consultul”, spune dr. Leah Codruț.

Așa cum am mai făcut referire și în articolul în care am vorbit despre virusul HPV publicat în luna aprilie, acest HPV este un virus care se transmite prin contact sexual. Depistarea lui este importantă pentru că acesta poate fi factorul cauzator al modificărilor colului uterin, modificări ce pot fi canceroase, și care se depistează ca urmare a efectuării testului Babeș-Papanicolau. Așadar, testul Babeș-Papanicolau poate depista modificările, dar virusul HPV le cauzează. Astfel, medicii sunt de părere că e important să vedem prin analizele de screening dacă acest HPV este prezent sau nu.

Vă reamintim că în cursul anului 2023 mai multe centre din nord-vestul României efectuează testări de tip screening gratuit privind virusul HPV, iar odată cu recoltarea probei pentru HPV, se recoltează și proba pentru efectuarea testului Babeș-Papanicolau.

Vrei să te programezi la un consult ginecologic și o testare pentru HPV? Poți lua legătura cu cei de la Gynoprax sau orice alt centru medical participant la campania derulată alături de Institutul Oncologic din Cluj-Napoca.

SHARE

Gabriela Pușcașiu

Redactor, reporter – Femzone.ro

Publicitate

Citește și alte articole

depresia postpartum

Depresia postpartum: Ce este și cum este tratată?

Studiile arată că, depresia postpartum și anxietatea sunt legate de experiențele de naștere. Prin urmare, având în vedere efectele sănătății mintale a mamelor asupra altor aspecte ale vieții unei femei și a familiei sale este important ca acestea să fie mai bine sprijinite și informate pe tot parcursul și în prima perioadă după venirea pe lume a noului membru al familiei. Despre ce este normal și ce nu, precum și despre modalitățile de tratament vom discuta în acest articol.

CITEȘTE MAI MULT

Abonare Newsletter