Tipuri de cancer de piele în care se pot transforma semnele de mamă

Tu știai că screeningul anual este extrem de important pentru a monitoriza semnele de mamă și alunițele? Da, ele se pot transforma în diferite tipuri de cancer de piele dacă nu suntem precaute și nu avem grijă de sănătatea pielii noastre. Este important să mergem periodic la medicul dermatolog la consult!
semne de mama și alunițe transformate în cancer de piele

Am mai discutat despre importanța screeningului anual și consultului dermatologic pentru monitorizarea semnelor de mamă și alunițelor, iar astăzi vorbim despre tipurile de cancer de piele ce se pot identifica prin aceste screeninguri, ce presupune o analiză detaliată a alunițelor și practic cum se depistează orice fel de problemă privind alunițele.

Medicul dermatolog Nicoleta Bancea ne descrie pas cu pas ce presupune un consult dermatologic detaliat, care este procedura după excizia aluniței/semnului de mamă și care sunt scenariile rele la care se poate ajunge în urma analizei histopatologice.

În primul rând, trebuie să știți că în momentul în care decideți să mergeți la monitorizarea semnului de mamă, în funcție de modificări, de expunere, de zona unde este situată alunița, dacă se decide excizia (scoaterea) ei, procedura se realizează fie de către medicul dermatolog, fie de către medicul chirurg plastician sau generalist. Ceea ce se scoate, se trimite la un examen histopatologic, adică se pune la lamă, unde, după anumite criterii și modificări, se poate stabili dacă:

  • este un nev atipic, adică nu a apucat încă să se modifice în melanom – caz în care persoana în cauză scapă de o problemă de sănătate pe viitor
  • este un melanom in situ, caz în care persoana se prezintă la medic la prevenție cu o aluniță având modificări minime, în fază de melanom incipient, unde tratamentul de elecție a fost făcut practic de către pacient acceptând excizia și urmărirea periodică de către dermatolog și oncolog
  • este un melanom cu modificări mai accentuate, care duce la niște clasificări, în funcție de care se fac tratamentele și supravegherile pe viitor

Alte forme de cancer de piele

Dacă tot discutăm despre melanom, cea mai agresivă formă de cancer de piele, apreciem că ar fi util și important să trecem în revistă câteva aspecte despre celelalte 2 forme de cancer de piele care sunt și ele destul de frecvente și importante de menționat: cacinomul bazo-celular și cacinomul spino-celular.

Putem observa apariția acestora tot așa, prin prevenție și controalele anuale sau dacă observăm că ne apar leziuni noi mai deschise la culoare (fiindcă nu au așa o mare încărcătură melanocitară), și putem să ne adresăm de îndată medicului specialist. „Ele sunt mai puțin agresive, dar tot sunt încadrate pe partea de cancer de piele și sunt mai frecvente în cazul adulților e peste 40 de ani. Ele apar tot pe predispoziții familiale, și atunci foarte mulți pacienți, când le apare o tumoretă mai deschisă la culoare sau care sângerează puțin, se sperie.”, spune medicul Nicoleta Bancea.

Din spusele specialistului, se pare că, majoritatea acestor semne sunt localizate pe față și le putem observa de exemplu când ne deranjează ceva în acel loc unde e semnul. „Am mai avut cazuri cu o persoană care a avut un semn exact în locul unde purta ochelari. Se simțea constant deranjată de ochelari, iar la un moment dat a început să-i sângereze ușor semnul respectiv și am identificat care e problema de fapt. De obicei aceste semne se transformă în cacinom bazo-celular, iar formele de spino-celular sunt puțin mai agresive, cu evoluție mai agresivă. Ele se tratează tot prin excizie și evaluare dermatologică.”, completează medicul.

Aparent, acestea nu sunt atât de agresive precum melanoamele, dar tot trebuie să ținem cont de ele.

Și dacă tot vorbim de forme ale cancerului, ar mai fi de amintit și despre cheratozele actimice, o altă formă de cancer de piele, care sunt niște pete roșiatice acoperite de scoarță, date de arsurile solare și sunt mai frecvente la tipurile 1 și 2 de piele. Aceste cheratoze ne arată că pielea a fost expusă timp îndelungat la soare fără să fie protejată de soare și în acest caz pacienții observă că în decursul anilor le apar maculele roșii acoperite de scoarță și care încep să fie pruriginoase.

Trebuie de îndată să ne adresăm medicului dermatolog, urmând ca ele să trebuiască să fie tratate și supravegheate medical și nu estetic (pentru că majoritatea persoanelor așa ajung la medic), ele fiind pre cancerigene.

Ce se întâmplă după primul control?

Dacă în cadrul controlului de rutină al semnelor de mamă, medicul constată că toate semnele de pe corp sunt în regulă, de obicei se recomandă pacienților să participe anual la control, astfel vă puteți familiariza cu procedura, e mai ușor de conștientizat că nu este un control dureros sau invaziv și nici costisitor. Dacă sunt anumite modificări, sunteți chemate la control la 3 și 6 luni, iar dacă a ajuns deja să se pună un diagnostic de melanom, intervine deja un control oncologic și dermatologic. La dermatolog se merge la 3, 6 și 9 luni, respectiv la 1 an pentru urmărirea tuturor semnelor de pe corp, iar la oncolog medicul se supraveghează partea clinico-biologică a pacientului, analizele de sânge, precum și de screening post.

Voi câtă atenție acordați semnelor de mamă și alunițelor? Nu așteptați până vă loviți de primele probleme reale cauzate de neglijența semnelor de mamă, consultați-vă de îndată medicul dermatolog.

Așteptăm părerea voastră, sugestii și să ne împărtășiți experiențele voastre la adresa de e-mail hello@femzone.ro

SHARE

Gabriela Pușcașiu

Redactor, reporter – Femzone.ro

Publicitate

Citește și alte articole

Până când nu e prea târziu să faci un copil

Până când nu e prea târziu să faci un copil ca femeie?

Să naști un copil sau 3 nu mai e atât de normal sau de la sine stătător precum era în urmă cu 10-20-30 de ani. Evoluăm și ne schimbăm extrem de mult opțiunile în materie de întemeiere a unei familii și de a trăi o viață tradițională tip: școală, căsătorie, familie. Dar ce e de făcut atunci când suntem noi înșine incerte în privința opțiunilor de a face copii? Când devine ceasul biologic inamicul nostru principal?

CITEȘTE MAI MULT
aromaterapia la munca

Aromaterapia acasă versus în mediul de lucru: cum o folosim?

Uleiurile esențiale ne pot fi de real ajutor în viața de zi cu zi, fie că încercăm să ne relaxăm acasă, sau avem nevoie să fim cât mai productivi la muncă! Utilizate într-un difuzor sau aplicate direct pe încheieturi sau tâmple, uleiurile esențiale pure ca și lavanda, portocala sau lemnul de santal, pot face minuni pentru starea noastră de sănătate și de bine.

CITEȘTE MAI MULT
Curs de alăptare gratuit

Curs de alăptare gratuit – pentru viitoarele mămici

Alăptarea reprezintă începutul alături de nou-născutul tău. Explorează un curs gratuit pentru mămici, ce te poate ajuta să afli tainele alăptării și să-ți răspunzi la nelămuririle în legătură cu acest proces minunat. Participă, descoperă și fă pași către o conexiune mai profundă cu bebelușul tău.

CITEȘTE MAI MULT

Abonare Newsletter