Te-ai gândit vreodată de ce ne simțim atrase de anumite persoane, o fi vorba de chimia personală ori simplă atracție? Sau de ce cu altele nu rezonăm deloc? Ne simțim atrași unii de alții din tot felul de motive. Este posibil ca în urma unei interacțiuni să ne simțim mai atrași unii de alții? Răspunsul este da. Cheia este să manifeste un interes autentic față de interlocutor, ceea ce deschide calea către conexiune. Discutăm aici de două principii care stau la baza chimiei interpersonale: receptivitatea percepută și autodezvăluirea.
Cercetătorii propun în acest sens un model conceptual care explorează cum se simte și se manifestă chimia interpersonală. Potrivit modelului, chimia apare din momentele de conexiune profundă între oameni, când aceștia își împărtășesc gândurile și sentimentele și se simt înțeleși și apreciați. Alături de diverși factori individuali, faptul că ai în comun lucruri cu o persoană și un sentiment de camaraderie, poate facilita foarte mult apariția chimiei.
Ce este adevărat și ce este mit despre chimia personală?
Știința ne oferă informații cruciale la cele mai mari întrebări ale noastre, dar în același timp, multe lucruri despre funcționarea creierului uman rămân insesizabile. Dar, iată mai jos câteva dintre miturile și credințele despre chimie. Unele dintre ele se dovedesc a fi adevărate. Oare care?
Prima impresie este ireversibilă.
Fals. Prima impresie este importantă, nu este nici 100% exactă, nici ireversibilă. Sigur ai și tu o poveste despre cineva care nu ți-a plăcut din prima, dar petrecând timp cu ea, impresia ta s-a schimbat, nu-i așa?
Știi din prima dacă există chimie sau nu între voi.
Fals. Uneori, chiar știi. Alteori, crezi că știi, dar chimia își urmează propria cronologie dezvoltându-se mai lent.
Chimia interpersonală este rară.
Fals. Chimia este mult mai frecvent întâlnită decât am crede. Ea nu se limitează doar la relațiile romantice, așa cum se presupune adesea. Ea există în prietenii, în legăturile de familie, în relații de muncă și între coechipieri. Și acum gândește-te puțin… așa-i că există o persoană din familie cu care te conectezi mai bine decât cu ceilalți? Aceasta este chimia.
Chimia nu este o constantă: poate fi prezentă într-o zi și absentă a doua zi.
Adevărat. Chimia nu durează pentru întotdeauna. Ea poate crește și descrește în timp. Gândește-te la o relație. Simți chimie în fiecare minut din fiecare zi în care ești cu acea persoană? Probabil că nu.
Trebuie să îți placă persoana respectivă pentru ca să existe chimie.
Acest lucru este, de asemenea, adevărat.
Chimia este caracteristică iubirii.
Depinde. Iubim în feluri care nu depind de chimie. Îți poți iubi copiii fără să simți chimie cu ei. Și poți simți chimie cu cineva de la serviciu fără a avea dragoste pentru el. Cu toate acestea, relațiile romantice pasionale au, de obicei, multă chimie.
Câteva fapte despre creier…
Cu toate că ne oferă experiența unor lucruri minunate, dar și a celor care ne fac să suferim, creierul nostru nu are receptori de durere. Pentru creierul nostru, lumea este doar un flux de impulsuri electrice. Acestea sunt ca niște bătăi din codul Morse. Ceea ce este extraordinar că din aceste informații goale și neutre, creierul ne creează un univers vibrant, tridimensional, senzual și captivant.
Aproximativ 75-80% din creierul nostru este format din apă. Restul este format din grăsimi și proteine. Și deși, creierul reprezintă doar 2% din greutatea corporală, folosește 20% din energia ta.
Un alt lucru interesant este faptul că azi, creierul nostru este mai mic ca acum 12.000 de ani. Acesta s-a micșorat de la aproximativ 1500 cm3 la 1350 cm3. Ca să ai o imagine, ceea ce s-a redus este aproximativ de mărimea unei mingi de tenis. Discuțiile se învârt în jurul a două ipoteze. Prima spune că această micșorare s-ar datora unei eficientizări a creierului nostru. Acest lucru ar fi ceva similar cu modul în care s-a dezvoltat tehnologia. Cea de-a doua este cumva la polul opus și susține că am fi devenit mai slabi.
Creierul poate conține 200 de exabytes de informații, ceea ce reprezintă aproximativ „întregul conținut digital al lumii de astăzi”. Creierul găzduiește 86 de miliarde de neuroni, care sunt celule „lungi și fibroase” care își transmit reciproc semnale electrice. Un centimetru cub de țesut cerebral conține tot atâtea conexiuni neuronale câte stele există în Calea Lactee. Inteligența noastră depinde în mare măsură de aceste conexiuni neuronale, mai degrabă decât de numărul pur și simplu de neuroni.
Ochii, atunci când sunt deschiși, trimit 100 de miliarde de semnale către creier în fiecare secundă. Cu toate acestea, a vedea ceva nu depinde doar de informațiile care intră prin nervul optic, ci în mare măsură de modul în care creierul deconstruiește semnalele pe care le primește. Este nevoie de 1/5 de secundă pentru ca informația să parcurgă nervul optic și să ajungă în creier pentru a fi procesată și înțeleasă, astfel că „ne petrecem întreaga viață trăind într-o lume care nu există încă”.
De final…
Te rog să reții, data viitoare când vei experimenta o încântare senzorială în urma întâlnirii cu o minune, fie că este vorba de un apus de soare în Santorini sau de o conexiune interpersonală profundă, adu-ți aminte de cuvintele umilitoare ale lui Bryson: „După cum a spus medicul și autorul britanic James Le Fanu, <avem impresia copleșitoare că verdele copacilor și albastrul cerului ne trec prin ochi ca printr-o fereastră deschisă, dar particulele de lumină care se lovesc de retină sunt incolore, așa cum undele de sunet care se lovesc de timpan sunt tăcute și moleculele de miros nu au miros. Toate acestea sunt particule de materie subatomică invizibile, fără greutate, care călătoresc prin spațiu>. Toată bogăția vieții este creată în interiorul capului tău. Ceea ce vezi nu este ceea ce este, ci ceea ce creierul tău îți spune că este, iar acesta nu este același lucru.”
Descoperă articolele pe teme de relații și dezvoltare personală, iar dacă vrei să afli mai multe pe teme psihologice, citește psihoblogul Dianei.
