Deseori în practica mea, mă întâlnesc cu adulți care încă nu au tăiat cordonul ombilical, chiar dacă au peste 30, 40 de ani și încă nu cunosc noțiunea de limite.

Nu sunt puține cazurile în care nu se iau decizii fără aprobarea prealabilă a părinților legate de achiziții, de profesie sau de relații. Sunt nemulțumiți că se simt controlați, că trebuie să dea explicații pentru deciziile lor ori sunt mereu criticați. Îți spun sincer, atunci când intru în astfel de discuții mă simt ca o balerină care încearcă să evite bombele pe un teren minat. Întrebarea care rezultă de aici este: până unde este sănătos să se întâmple acest lucru? Iar o altă întrebare este: oare cum pot să combat acest lucru? Iar răspunsul este:

Limite, limite și iar limite

Efectele unui parenting rău nu încetează în mod miraculos atunci când devii adult sau părăsești casa părinților. Și în ceea ce urmează, te rog să nu înțelegi sub nicio formă, că te încurajez să te îndepărtezi de ei. Evident, dacă aceasta este o dorință de-a ta, fă ceea ce este cel mai benefic pentru tine. Dar, din nou, din experiența persoanelor întâlnite, dacă alegi să rămâi apropiată de părinții tăi, relațiile complicate pot persista, chiar dacă ești adult și ai deja o familie întemeiată. Nu uita, pentru părinții tăi, vei rămâne copil și la 40 de ani, dar și la 50.

Ținând cont de acest lucru, este imperativ necesar să evaluezi limitele pe care vrei să le ai cu familia ta. Aceste limite te pot ajuta să reduci resentimentele și să promovezi interacțiuni mai sănătoase. Ca să fie mai ușor de înțeles, iată câteva din lucrurile pe care le-am întâlnit eu mai frecvent:

• comentarii critice cu privire la aspectul tău, la deciziile pe care le iei, la partenerii sau la relația pe care o ai.
• sfaturi nesolicitate despre subiecte precum creșterea copilului, întâlniri, muncă etc.
• senzația că nu ai un sentiment real de intimitate.
• controlul sau încercarea de a controla modul în care cheltui banii.

Trebuie să fii conștientă că limitele provin, în esență, din modul în care îți dorești să fii tratată. Acest lucru înseamnă că îți înțelegi și asumi valorile. Iar când spun cuvântul asumare, mă refer că urmărești să acționezi în concordanță cu ele. Odată ce îți setezi acest cadru, îți va foarte facil să îți cunoști limitele.

Dacă ai nevoie de mai multe resurse sau exemple despre ce înseamnă și cum arată limitele nesănătoase cu un părinte, te invit să citești și articolul acesta Cost of Growing up in Dysfunctional Family.

Cum trasăm limite sănătoase față de terți?

#1. Fii direct/ă și concis/ă: atunci când stabilești o limită, încearcă să nu o îndulcești sau să o complici prea mult. Fii pe cât poți tu de precisă cu privire la nevoile pe care le ai. De exemplu:

În loc de: Nu este politicos să faci comentarii despre modul în care îmi educ copiii. Mă face să mă simt inconfortabil și mă enervează.

Ai putea să: Te rog să nu mai vorbești așa despre modul în care îmi educ copiii sau nu voi mai discuta cu tine despre acest subiect. În continuare, nu vreau să aud aceste comentarii.

#2. Continuă să îți întărești limitele: Limitele vin deseori cu împotriviri. Este greu să schimbi niște tipare de relaționare. Dar, despre tipare îți voi vorbi mai mult în articolul următor. Însă, ce este important acum, chiar dacă părinții resping sau nu țin cont de limitele tale, este să nu renunți la a le repeta. Nu face acest lucru cu o stare emoțională încărcată. În schimb, rămâi la o frază simplă și întărește-o des. De exemplu:

În loc de: Simt că nu mă asculți niciodată și că nu contează ce îți spun sau te rog să nu mai vorbești despre modul în care îmi trăiesc viața.

Ai putea să: Modul în care aleg să îmi trăiesc viața este decizia mea și nu vreau să discutăm acest subiect.

#3. Ai grijă la sentimentul de vinovăție: Mulți oameni au sentimente de vinovăție atunci când stabilesc limite. Această vinovăție este frecventă la persoanele care au trăit și au crescut alături de părinți care își rușinau copiii pentru că aveau nevoi. Voi fi sinceră și voi spune că nu sunt adepta mantrelor. Tocmai de aceea în momentul în care sugerez practicarea lor, consider că e absolut necesar să se facă acest lucru. Așa că, conștientizează, notează și repetă-ți: „Merit să am grijă de mine!” sau „Am voie să îmi exprim nevoile!”.

#4. Limitarea sau tăierea relațiilor: Știu, sună destul de drastic. Dar sunt două opțiuni care pot fi luate în considerare. Pot fi o soluție temporară sau una definitivă. Eu, personal, sunt rareori adepta lucrurilor foarte categorice și definitive. Știi de ce? Pentru că uneori, dacă te distanțezi puțin și începi să vezi lucrurile mai puțin din vâltoarea emoțională, poți găsi soluții care să funcționeze foarte bine pentru tine.

Concluzii

Dacă părinții tăi continuă să nu respecte sau să încalce în permanență limitele tale, s-ar putea să te găsești în situația de a re-evalua relația voastră. Unii pot decide doar să limiteze (semnificativ) contactul, atunci când se ajunge la un anumit punct. O variantă în acest sens ar putea fi să te întâlnești cu părinții doar la intervale foarte specifice și limitat pe durate scurte. Alții pot alege să pună capăt cu totul relației. Adevărul este că, nu este un răspuns corect sau greșit. Dar, trebuie să pui în balanță avantajele și dezavantajele fiecărei opțiuni. De asemenea, ține mereu cont de ceea ce este mai benefic pentru tine și pe termen scurt, dar mai ales pe termen lung.

Ți-a plăcut articolul nostru de azi? Descoperă mai multe în rubrica de Dezvoltare personală.