Revenim cu un subiect important despre care am mai scris anterior, și anume virusul HPV. De data aceasta am discutat cu medicul oncolog Dr. Aracs Loredana despre ce tipuri de HPV există și despre posibilitățile de vaccinare împotriva acestora. Medicul ne dezvăluie câteva aspecte despre tulpinile de HPV care se pot transforma în cacer și modalitatea în care putem lupta împotriva prin vaccinare cu scop preventiv.
Citește în continuare pentru informații utile și importante pentru sănătatea ta.
Tipuri de HPV și detalii despre testarea acestora
În primul rând, este important de știut că undeva la 85% dintre persoane, indiferent de sex, contactează această infecție pe parcursul vieții, deci putem spune că sunt foarte multe persoane din întreaga populație. Bărbații în general sunt cei care transmit boala mai departe, însă nu o manifestă, iar femeile sunt cele care manifestă boala și prezintă simptome. Cu toate acestea, cu testele recente la tipurile de cancere din sfera ginecologică cauzate de acest HPV, s-a constatat că, până la urmă, și bărbații pot ajunge să o manifeste.
„Sunt peste 200 de tulpini de HPV, dar nu toate sunt maligne. Dar pe noi ne interesează acelea care dau malignitate și se poate ajunge la cancerul de col uterin în cazul femeilor. Se pare că, majoritatea femeilor se testează de-a lungul vieții doar cu testul Papanicolau. Dar poate ceea ce nu știați este că acest test are o specificitate de 65%, adică foarte puțin, și din păcate, poate rata niște diagnostice incipiente doar el singur. În schimb, asociat cu testarea HPV, crește foarte mult specificitatea probei la 85-90%. Așadar, se recomandă ca testul Papanicolau și testul HPV să se facă asociate între ele, pentru a preveni tocmai acele complicații care, nedetectate, pot duce la stadii avansate de cancer de col. Mai exact, ceea ce se încearcă a se evita prin campanii de informare și screening.”, ne explică medicul oncolog Dr. Aracs Loredana.
O altă informație utilă este despre pachetele ginecologice de la cabinete. Acestea de regulă conțin un consult, ecograf și testul Papanicolau, nu conțin și testul HPV. Așadar, o campanie de testare împotriva HPV este bine-venită oricărei femei.
„Nu toate cabinetele ginecologice au contract cu Institutul Oncologic din Cluj – cei care desfășoară aceste testări gratuite, ori acesta este un program național și trebuie să existe un contract, deoarece că Papanicolau și HPV se fac prin screening național, pentru ca persoana în cauză să nu plătească pentru ele. Înainte se plătea, dar acum pacienții nu plătesc dacă se trimit probele la institut.”, ne mai explică medicul oncolog.
Așadar, înainte de un consult și testare, este bine de știut ce anume îți dorești și să întrebi anticipat la cabinetul ginecologic unde vei merge. Recomandarea este să le ceri pe ambele teste asociate.
Tot ce trebuie să știi despre HPV și modalitatea de vaccinare
Se pare că vaccinarea HPV este recomandată a fi făcută între 11-18 ani. În acest interval, și la cererea familiei dacă pacientul este minor, trebuie făcută o cerere la medicul de familie, care transmite mai departe și comandă doza pentru fiecare persoană care dorește să se vaccineze.
„La solicitarea familiei, medicul de familie trimite cererea către Direcția de Sănătate Publică și se primesc 3-6 doze de vaccin. La copii de regulă sunt 2 doze, iar la adulți sunt 3 doze. Adulți însemnând cei peste 18 ani, și până la 65 de ani. Vaccinarea se face la fetițe, băieți și la adulți diferențiat. Interesul este de a acoperi o plajă cât mai largă, și anume cât mai mulți oameni să se vaccineze, astfel încât să scădem nivelul de răspândire al acestui virus în populație”, ne spune oncologul Aracs Loredana.
Vaccinul HPV a suferit modificări pe parcursul timpului în ceea ce privește protecția oferită, și anume s-a început cu 2 tulpini, apoi 4 tulpini, iar acum seria nouă de vaccinuri cuprinde protecția împotriva a 9 tulpini. Mai precis, asta înseamnă că, de la acoperirea a undeva la 75% la vechiul vaccin, acum vaccinul nou acoperă undeva la 95% din tulpinile care au frecvența cea mai mare de a se transforma în cancer. Această informație ar putea să încurajeze populația să apeleze mai mult la testare și vaccinare, în special din cauza ratei atât de mari privind oamenii care poartă virusul în ei.
O altă informație importantă pe care o împărtășim cu voi este despre costul vaccinului, și anume acesta costă undeva la 650 de lei o doză, deci ar fi aproape 2000 de lei cele 3 doze de vaccin HPV pentru adulți. Cele 3 doze pentru adulți se iau în felul următor. Se ia doza inițială, apoi la minim 1 lună doza 2, și la 6 luni doza 3. În cazul fetițelor de 11-18 ani vaccinul este gratuit, urmând ca și pentru băieții de până la 18 ani să intre la compensare totală și compensare parțială pentru adulții de peste 18 ani.
„Cu privire la compensare, trebuie discutat cu medicul de familie. La fetițe între 11-18 ani, vaccinarea e gratuită. Urmează să intre și la băieți gratuit, și la adulți în compensare. Iar în ceea ce privește compensarea, urmează să aflăm dacă va fi sub formă de rețetă eliberată de medicul de familie sau prin comandă de la DSP.”
Iar noi de la Femzone vă vom ține la curent pe acest subiect, când apare.
Ceea ce este încurajator de știut e că, rata de eficiență a vaccinului este foarte mare, pe cele 9 tulpini pe care le conține vaccinul de acum, dar aceste tulpini sunt implicate în 95% din cele care produc de fapt, cancere și veruci. Ba mai mult de atât, dacă o persoană a fost depistată că are deja o formă a HPV-ului sau o tulpină, poate să primească vaccinul, și chiar este indicat!
Update! Vaccinul poate fi luat gratuit sau compensat la 50%
Începând cu luna decembrie 2023, vaccinul împotriva HPV a intrat la compensare cu 50% pentru doamnele și domnișoarele cu vârste cuprinse între 19 ani împliniți și 45 de ani, iar pentru fetele și băieții între 11 și 18 ani vaccinul se prescrie gratuit.
Ce trebuie să faceți? Solicitați medicului de familie prescrierea primei doze de vaccin, iar schema continuă cu cea de-a doua doză care se ia la 2 luni după prima doză, respectiv cea de-a treia doză se primește la 6 luni de la data primei doze.
Ți-a plăcut acest articol? Rămâi pe Femzone pentru articole pe teme de sănătate și discuții importante cu specialiști din diferite domenii.