Tu îți mai ții minte primii ani de viață?

Nu știu care este primul lucru pe care mi-l amintesc, dar am o imagine cu mine și cu fratele meu, care stătea în cărucior, pe ulița din fața casei bunicii mele. Amintirea este încețoșată, dar știu că ne certam pe o sticlă de suc și că până la urmă aceasta a ajuns să se spargă în capul meu. Ad literam. Presupun că acest eveniment a avut loc undeva pe la vârsta de 2 ani și jumătate, poate trei ani. Alte amintiri din jurul aceleiași perioade sunt mai neclare și mai scurte, iar amintirile de dinainte de această vârstă sunt inexistente.

Amnezia infantilă, unde-s amintirile din primii ani de viață?

Prima mea amintire este tipică pentru primele amintiri pe care le avem majoritatea dintre noi. Acestea tind să înceapă cel mai devreme la vârsta de 2 sau 3 ani și sunt, de obicei, amintiri autobiografice sau amintiri ale unor evenimente din trecut. De asemenea, ele tind să fie legate de un aspect important sau emoțional, care, pentru mine, a fost ziua în care fratele meu mi-a spart capul. Nimeni nu-și poate aminti cu adevărat nimic înainte de această vârstă, un fenomen pe care psihologii îl numesc amnezie infantilă.

Dar de ce ne confruntăm cu amnezia infantilă? Care este motivul pentru care nu avem amintiri înainte de vârsta de 2 sau 3 ani?

Nu știm cu siguranță, dar există o mulțime de teorii. Azi știm că bebelușii își pot, desigur, aminti lucruri. Ei învață să își amintească fața mamei lor la câteva ore după naștere. În mod similar, majoritatea părinților știu că bebelușii lor își pot aminti de ei. La vârsta de 2 sau 3 luni, bebelușii zâmbesc la fețele care le sunt familiare, arătând că recunosc și își amintesc cele mai importante persoane din viața lor.

Pentru a studia ce își pot aminti sugarii, un cercetător pe nume Carolyn Rovee-Collier (Infant Memory | Lifespan Development (lumenlearning.com)), a conceput o sarcină amuzantă și inteligentă, potrivită pentru sugarii mai mici de 6 luni. Bebelușii au fost așezați pe spate într-un pătuț cu un carusel cu jucării atârnat deasupra capului. Pentru a putea verifica teoria, a legat o sfoară de la piciorușul copilului până la capătul caruselului, astfel încât de câte ori lovea, caruselul se mișca. Ceea ce a constatat rapid că până și copiii foarte mici au învățat că ei sunt responsabili și, de fiecare dată când loveau cu piciorul, caruselul se mișca. Dar scopul cercetării nu era acela dacă copiii mici învață cauzalitatea, ci dacă aceștia își aminteau că pot provoca mișcarea caruselului. Ea a constatat că sugari de doar 2 luni își aminteau ce au învățat și începeau să lovească imediat ce vedeau din nou jucăria, chiar și după o zi sau două. Cei mai mici își pot aminti doar pentru câteva zile, dar pe măsură ce cresc, perioadele de timp devin din ce în ce mai lungi. Acest lucru sugerează că, încă de la începutul vieții, ne putem forma amintiri. Așadar, incapacitatea de a forma amintiri nu este ceea ce ne împiedică să ne amintim lucruri de când eram bebeluși.

Memoria autobiografică

Este important de menționat că tipul de memorie testat în cadrul studiului este diferit de tipurile de amintiri pe care le accesăm atunci când încercăm să ne amintim trecutul. Amintirea faptului că lovirea cu piciorul poate face ca un carusel să se miște se numește memorie procedurală, sau a modului în care funcționează ceva. În povestirea mea de la începutul acestui articol, îmi accesez memoria autobiografică, o amintire legată de un eveniment din trecut.

Amintirile autobiografice presupun înțelegerea noțiunii de timp, fapt pe care copiii îl înțeleg mult mai târziu în viață. Amintirile autobiografice necesită un sentiment de sine, sau capacitatea de a reflecta asupra ta și a propriului comportament în raport cu ceilalți.

Acest lucru se dezvoltă abia după vârsta de aproximativ 18 luni. De fapt, între 12-18 luni, sugarii nici măcar nu pot stoca informații prin intermediul limbajului. Îți poți imagina cum ar fi să încerci să îți amintești o poveste despre tine fără a avea capacitatea de a folosi limbajul?

Iar în final, partea din creierul nostru responsabilă cu stocarea amintirilor, hipocampusul, nu este complet dezvoltată în perioada copilăriei. Oricare dintre acești factori sau combinații dintre ele ar putea explica de ce avem probleme în crearea sau rememorarea amintirilor autobiografice înainte de vârsta de 2 sau 3 ani. Oamenii de știință încă nu știu cu certitudine care dintre acești factori este responsabil pentru amnezia infantilă.

Ceea ce știm este că orice amintire pe care pretindem că ne-o amintim înainte de vârsta de 2 sau 3 ani ar putea fi construită prin relatarea evenimentului de către altcineva. Este chiar posibil ca unele părți ale amintirii mele să fie reale, în timp ce altele să fie construite din cele spuse de mama legată de acea zi. Dar, este imposibil de spus cu siguranță.

Oricât de mult ne-ar plăcea, amintirile nu sunt ca niște dosare pe care le arhivăm în creierul nostru. Amintirile nu sunt întotdeauna replici fidele a ceea ce ni s-a întâmplat de fapt. Ele pot fi construite și reconstruite de-a lungul timpului. Iar copiii sunt deosebit de sensibili la sugestii în ceea ce privește amintirea evenimentelor.

Concluzii

Așadar, deși nu ne putem aminti prea multe din copilăria noastră, bebelușii pot forma amintiri. Doar că, nu sunt neapărat de genul celor pe care ne place de obicei să le relatăm la reuniunile de familie. Chiar și pe măsură ce îmbătrânim, amintirile noastre nu se îndosariază în creierul nostru ca niște clipuri video. Ele se pot estompa și sunt susceptibile de schimbare, mai ales atunci când împărtășim aceste amintiri cu alte persoane care le-ar putea povesti dintr-o perspectivă diferită. Asta înseamnă că, dacă vrem să aflăm mai multe din primele noastre zile, hai să povestim cu alte persoane care au fost acolo. Iar dacă suntem norocoase, ne vom crea noi amintiri.

Dacă-ți plac articolele din domeniul psihologiei și dezvoltării personale, rămâi pe Femzone alături de Diana.