Comportamentul bebelușilor – regresia somnului

Somnul este o parte importantă a vieții tuturor, dar totul pare că se schimbă atunci când devenim părinți și în familie mai apare un membru. Trebuie să ne adaptăm constant, și trebuie să fim cât mai informați despre schimbările ce au loc pe perioade scurte de timp. Așa că află tot ce trebuie să știi despre regresia somnului la copii și cum se manifestă aceasta în decursul a 2 ani. Consilierul pentru mămici și în alăptare Denisa Rusu ne lămurește.
regresia somnului la bebeluși

Revenim cu discuții despre bebeluși, aducem informații utile și sfaturi importante pentru proaspetele mămici și pentru toate femeile care se pregătesc de acest drum. Am discutat din nou cu Denisa Rusu – consilier pentru mămici și în alăptare, precum și fondator Mama Walk and Talk, de data aceasta despre regresia somnului la cei mici.

Somnul este foarte important, atât pentru nou-născut, cât și pentru proaspeții părinți, care trebuie să se adapteze la un nou program creat inevitabil de noul membru apărut în familie. În primul rând, e bine de știut că bebelușul doarme foarte mult în primele luni de viață. În special în prima lună, se poate observa cum bebelușul doarme câte o oră sau o oră jumate, și stă treaz 30 de minute. Această proporție se schimbă de la o săptămână la alta, acesta ajungând să doarmă câte 30 de minute la fiecare 1 oră – 1 oră 30. Apoi timpul în care stă treaz va crește treptat.

Ce este regresia somnului?

Explicația medicală a regresiei somnului este că orarul de somn al unui copil, așa cum este el definit în primele luni de viață, începe să se micșoreze, ca urmare a trecerii line spre somnul normal (al adulților).

Deci, un fenomen ce presupune o schimbare bruscă a programului de somn la un bebeluș sau copil mic şi se manifestă mai ales noaptea. Un bebeluș care înainte dormea bine noaptea, începe brusc să se trezească de mai multe ori decât în mod obișnuit. Perturbările de somn apar pe neașteptate, sunt strâns legate de etapele de dezvoltare ale copilului şi sunt frecvente în primii doi ani de viaţă.

Cum se manifestă regresia somnului la bebeluși?

„Principalele simptome ale regresiei somnului sunt treziri frecvente în timpul nopții, dificultate la adormire sau readormire, plânsete în timpul trezirii și hiperactivitate urmată de o perioadă cu lipsă de energie”, ne explică Denisa Rusu.

Aparent, sunt și situații în care, ca urmare a regresiei somnului, bebelușii vor dormi mai bine noaptea și mai mult timp legat (5-7 ore), chiar dacă în timpul zilei sunt mai agitați. „Pentru o mama care alăptează, acest lucru poate genera dureri, pentru că sânul se va umple cu lapte. În acest caz, este recomandat să mulgeți laptele, până vi se înmoaie sânul”, ne îndrumă specialistul în alăptare.

Când are loc regresia somnului la bebeluși?

Schimbarea comportamentului de somn al bebelușului are loc la 4 luni, la 6 luni, 8-10 luni, 1 an, 1 an și 3 luni, 1 an și 6 luni, 2 ani. Deci, destul de des, iar asta este o informație utilă pentru proaspetele mămici, pentru a ști din timp la ce să se aștepte atunci când schimbările de rutină a somnului pot cauza probleme întregii familii.

  • Regresia somnului la 4 luni

În această perioadă, schimbarea este provocată de o dezvoltare a creierului sugarului, fenomen care îl va ajuta să alterneze somnul profund cu cel superficial, asemeni adulților. De aceea, calitatea somnului se strică, și trezirea se produce exact în momentul trecerii între cele 2 tipuri de somn.

„Puseul de creștere de la 4 luni îl face pe bebeluș să aibă niște așteptări, precum respectarea rutinei de somn și trezire. Cu alte cuvinte, dacă programul de somn al copilului de 4 luni începe cu un somn la prânz, acesta trebuie să continue în acest fel, pentru a nu crea o discrepanță. Sau dacă cel mic adoarme cu unul dintre părinți lângă el, se așteaptă ca la trezire, părintele să fie tot lângă el”, ne explică consilierul pentru mămici.

  • Regresia somnului la 6 luni

Un bebeluș de 6 luni ar trebui să aibă 2 reprize de somn pe timpul zilei și o repriză lungă noaptea. Dar pentru că la această vârstă sugarul învață să se rostogolească sau să stea în șezut, atunci este posibil să i se facă foame mai des, și să se trezească mai des pe timpul nopții ca să ceară mese suplimentare.

  • Regresia somnului la 8-10 luni

La vârsta de 8-10 luni, bebelușul începe să descopere din ce în ce mai mult lumea din jurul său. În această perioadă, copilul se deplasează de-a bușilea, sau se ridică în picioare cu sprijin și astfel poate vedea, explora și atinge obiecte la care în trecut nu avea acces. Tot la această vârstă, începe să asimileze cuvinte și să-i apară dinții. „Toate acestea împreună sunt motive pentru care bebelușul se confruntă cu mari tulburări de somn. Regresia durează între 3 și 6 săptămâni”, ne pregătește consilierul Denisa Rusu.

  • Regresia somnului la 1 an

Începând cu vârsta de 1 an, copilul începe să doarmă mai puțin. Unii copii chiar renunță la al doilea somn de peste zi, pentru că doresc să exploreze și să învețe mai mult, dar specialiștii recomandă părinților să continue să le păstreze și acest somn.

  • Regresia somnului la 1 an și 3 luni

Un copil de 1 an și 3 luni este în plin proces de învățare a mersului, motiv pentru care al doilea somn de peste zi aproape că dispare. Apar însă trezirile din timpul nopții, deoarece copilul este mult prea obosit din timpul zilei.

  • Regresia somnului la 1 an și 6 luni

„La această vârstă, regresia somnului este strâns legată de independență și de frica de separare, de exemplu când îl vede pe unul dintre părinți că părăsește camera, înainte ca el să adoarmă”, ne povestește consilierul pentru mămici. Tot acum are loc și tranziția de la bebeluș la copil, când începe să meargă mai bine, să vorbească sau să aibă tantrumuri. La toate acestea se adaugă și creșterea premolarilor, proces extrem de dureros pentru copii.

  • Regresia somnului la 2 ani

Copilul ajuns la vârsta de 2 ani are o perioadă de veghe tot mai lungă și, implicit, timp mai mult pentru joacă, lucru care-i poate afecta calitatea somnului din timpul nopții. De asemenea, și trecerea de la scutec la oliță îi poate da bătăi de cap. Dar o veste bună este că, de regulă, la această vârstă, regresia somnului nu este foarte sesizabilă.

Sperăm că toate aceste informații sunt utile pentru toate mămicile care au nevoie de ele, și revenim cu altele la fel de interesante la rubrica Sănătate Feminină, unde vom avea constant interviuri cu specialiști și consilieri pe diferite domenii. Vezi și articolul anterior despre puseurile de creștere ale bebelușilor.

SHARE

Mira Pop

Redactor-reporter – Femzone.ro

Publicitate

Citește și alte articole

depresia postpartum

Depresia postpartum: Ce este și cum este tratată?

Studiile arată că, depresia postpartum și anxietatea sunt legate de experiențele de naștere. Prin urmare, având în vedere efectele sănătății mintale a mamelor asupra altor aspecte ale vieții unei femei și a familiei sale este important ca acestea să fie mai bine sprijinite și informate pe tot parcursul și în prima perioadă după venirea pe lume a noului membru al familiei. Despre ce este normal și ce nu, precum și despre modalitățile de tratament vom discuta în acest articol.

CITEȘTE MAI MULT

Abonare Newsletter