Cum să devii stabilă din punct de vedere financiar?

Stabilitate financiară - vis sau realitate? Ei bine, poate fi mai aproape decât îți imaginezi și nu este nevoie decât să urmezi câțiva pași pentru a ajunge acolo. Depinde de tine și de alegerile făcute, dar nu lăsa ca eșecurile sau eventualele „lovituri” să te abată de la drum.
stabilitate financiara

Securitatea financiară. Sună ca un vis, nu-i așa? Dacă te întrebi cum să devii stabilă din punct de vedere financiar, ai ajuns la locul potrivit. Dacă ești una dintre multele femei care simt stresul în jurul subiectului finanțelor personale, nu ești singura. Potrivit unor cercetări, 60% dintre respondenți au indicat că se simt anxioși atunci când se gândesc la finanțele lor personale. Studiile au arătat, de asemenea, că anxietatea financiară nu doar că este nocivă pentru sănătatea ta mentală, ci și pentru sănătatea ta fizică.

Stabilitate financiară în 12 pași

Ținând cont de toate acestea, preluarea controlului asupra finanțelor tale poate fi împărțită într-o serie de pași mici pe care-i poți bifa, unul câte unul. Să vedem despre ce este vorba, nu-i așa?

  1. Auditează-ți finanțele

În primul rând, este important să îți evaluezi veniturile pentru a vedea unde și cum îți cheltui banii. Determină ce cheltuieli lunare sunt recurente și stabile (de exemplu: chiria sau ratele, asigurarea, facturile la utilități etc.) și ce cheltuieli sunt inconsistente (de exemplu: ieșirile în oraș, călătoriile, urgențele, etc.). Prin auditarea cheltuielilor, vei putea împărți pe categorii clare cheltuielile și vei avea o imagine despre fluxul lunar al veniturilor și cheltuielilor. De aici, poți trece la stabilirea unor obiective realiste.

  1. Fă-ți obiective financiare

Obiectivele pot fi oricât de mici sau de mari, după cum dorești. Și ești liberă să le ajustezi după cum crezi de cuviință! A începe este cel mai dificil pas pentru a ieși din nesiguranța financiară. Este în regulă să începi cu ceva mic. Când îți stabilești obiectivele, este important ca acestea să fie realiste, pe baza soldului din contul tău, a veniturilor și a situației financiare generale. Stabilirea unor obiective financiare pe termen scurt și pe termen lung va contribui la creșterea stabilității financiare și îți va oferi mici victorii pe care să le sărbătorești pe termen scurt.

  1. Evită „derapajele” legate de stilul de viață

Te trezești comandând mâncare în fiecare seară sau uitând să îți pui prânzul la serviciu? Poate părea un lux să ieși la masă în oraș, dar este un obicei prost când încerci să îți crești stabilitatea financiară și îți faci drum spre libertatea financiară. În loc să cedezi în fața „ciudățeniilor” legate de stilul de viață, planifică din timp și fii atentă la cheltuielile tale.

  1. Deschide un cont de economii

Multe conturi de economii nu au un sold minim pentru a fi deschise, așa că poți literalmente să intri online și să deschizi un cont de economii chiar acum!

  1. Redu-ți datoriile

Datoriile vin sub diverse forme și „mărimi”, dar toate datoriile au un lucru sigur în comun: produc anxietate și stres real.

Aici intră și datoria de pe cardul de credit. Dacă ai suficienți bani pentru a reduce, fă-o. Datoria de pe cardul de credit este adesea una dintre cele mai costisitoare tipuri de datorii.

  1. Fă-ți un fond de urgență

Construirea unui fond de urgență poate părea descurajantă. Dar în loc să o transformi într-o activitate stresantă, distrează-te cu ea! Există o mulțime de planuri de economisire creative pe care le poți încerca. Vezi ce funcționează cel mai bine pentru tine, bugetul și obiectivele tale. La final, vei ajunge să ai mii de euro puși deoparte și poate că te-ai și distrat făcând asta!

  1. Începe un plan de pensionare

Dacă compania ta oferă opțiuni de pensie privată, profită de asta! Chiar dacă ești freelancer ar trebui să începi să faci acest lucru.

  1. Verifică regulat cheltuielile lunare

Dacă ești obișnuită să îți faci un buget, fă verificări regulate pentru a vedea cum se prezintă cheltuielile lunare. Ai avut o cheltuială neașteptată (sau câteva) în această lună? Ai fost pe drumul cel bun în ceea ce privește obiectivele de economisire? Să faci verificări te ajută la o mai mare responsabilizare și îți va întări obiceiurile bune legate de finanțele tale.

  1. Găsește metode alternative de a câștiga bani în plus pentru a atinge stabilitatea financiară

Într-o economie în care inflația depășește creșterile de venituri, mulți oameni doresc să facă bani în plus. Acest lucru se poate întâmpla prin activități secundare, vânzându-ți lucrurile sau prin joburi temporare. Un gig job este un loc de muncă temporar, aducător de venit, bazat pe proiecte unice, și servește frecvent ca o activitate secundară pentru venituri suplimentare. În plus, ar putea merita să iei în considerare joburi de weekend ici și colo, atunci când vrei să faci niște bani în plus.

  1. Ia în considerare sfaturile financiare cele mai potrivite pentru stilul tău de viață

Există o mulțime de sfaturi despre „exact” ce ar trebui să faci. Însă ceea ce poate fi util pentru unii oameni, poate fi copleșitor pentru alții. În loc să încerci să urmezi un plan cuvânt cu cuvânt, ia fiecare sfat și adaptează-l la ceea ce funcționează pentru tine și pentru stilul tău de viață. Fiecare are priorități diferite și nu este nimic în neregulă cu asta. Ar trebui să îți trăiești viața în funcție de obiectivele tale, nu de obiectivele pe care ți le sugerează altcineva.

  1. Întotdeauna poți economisi

Chiar dacă este vorba de cea mai mică sumă, economisește întotdeauna un pic ici și colo. Dacă folosești bani cash, ia în considerare posibilitatea de a pune restul într-un borcan. Privește cum se adună în timp.

  1. Nu te lăsa descurajată de vreun „eșec”

Dacă îți depășești bugetul sau primești o factură neașteptată, nu arunca toate eforturile tale la gunoi. Cheia pentru a deveni stabilă din punct de vedere financiar este repetiția și consecvența. Greșelile, eșecurile și loviturile financiare neașteptate vor face parte din călătoria ta, dar nu le lăsa să te abată din drum!

Concluzii

Stabilitatea financiară este un obiectiv pe tot parcursul vieții care, de obicei, curge odată cu valurile vieții. Să știi că, dacă te lupți, nu ești singura. Nimic nu este permanent și ai puterea de a-ți spori libertatea financiară făcând câte un pas mărunt o dată.

SHARE

Diana Zazula

Psiholog, redactor-colaborator Femzone.ro

Publicitate

Citește și alte articole

Relația in care te pierzi

Când partenerul nu te mai vede: relația în care te pierzi

Te întrebi de ce, în relații care par stabile, ajungi să te simți tot mai invizibilă? Când armonia din cuplu devine condiționată de tăcerea ta, ceva nu e în regulă. Hai să descoperim cum se formează tiparele care te fac să te adaptezi până la anularea de sine și ce poți face pentru a-ți recâștiga vocea, echilibrul și prezența într-o relație.

CITEȘTE MAI MULT
inscrierea la cresa

În vizită-test la creșă – provocare pentru mama și bebe!

Primii pași către creșă nu sunt doar ai celui mic, ci și ai parinților, care își desprind mâinile protectoare. Creșa nu este doar un loc, ci o adevărată aventură, unde cei mici învață să-și găsească echilibrul pe un teren necunoscut. Cum sună o vizită-test la creșă, inainte ca cel mic să-și înceapă programul zilnic? Programul Little Steps Together este special pentru a testa și explora ce înseamnă cu adevărat o vizită la creșă pentru micuțul tău!

CITEȘTE MAI MULT
Ladies creative day de ziua femeii

Ziua Femeii … altfel! Cum a fost la atelierul de pictură experimentală Ladies Creative Day?

Atelierele de pictură experimentală sunt concepute în așa fel, încât cele care iau parte la o astfel de activitate să-și poată relaxa creierul și pune în mișcare mușchii feței simultan, deoarece de Ziua femeii chiar am avut parte de relaxare și râsete. Am pictat, am colorat, ne-am distrat și a meritat! Impresiile noastre de la Ladies Creative Day se regăsesc în articol!

CITEȘTE MAI MULT
limitele sexuale in dating

Cum să vorbești despre limitele sexuale în etapa de dating

În era consimțământului, regula este consimțământul. Etapa de cunoaștere, de început de relație poate fi pe cât de euforică, pe atât de înspăimântătoare, mai ales atunci când vine vorba de comunicarea limitelor și mai ales ale celor sexuale. Vezi aici ce poți face pentru a te asigura că atât limitele sexuale proprii, cât și cele ale partenerului sunt respectate și înțelese pe tot parcursul relației voastre.

CITEȘTE MAI MULT

Abonare Newsletter