Automedicația – de ce confundăm farmacistul cu medicul de familie?

Ai avut vreodată o durere de cap, de spate, de dinți? În mod sigur! Caz în care ai apelat direct la medicamentele cunoscute din popor sau ai dat o fugă la farmacie pentru a ușura durerea pe moment, nu-i așa? Ei bine, acest lucru se numește automedicație și în acest articol am discutat cu managerul de farmacie Coardoș Ionuț Marian, pentru a afla mai multe despre acest fenomen dar și despre motivul pentru care oamenii apelează întâi la farmaciști, în detrimentul medicilor.
automedicația - femzone

De câte ori nu ați pățit să aveți o durere de cap, și să fugiți la farmacie pentru o aspirină sau orice alt medicament recomandat de farmacist, care să vă ajute pe moment? În mod sigur cu toții am făcut asta și probabil continuăm să o facem constant. Dar oare este bine? Citește în articolul de azi câteva informații interesante despre automedicație și rolul farmacistului în acest aspect. Am discutat din nou cu managerul de farmacie Coardoș Ionuț Marian și venim spre voi cu informații interesante.

Ce înseamnă automedicația?

„De-a lungul timpului m-am lovit de astfel de incidente în care foarte mulți pacienți s-au automedicat, în sensul că și-au administrat medicamente fără recomandarea unui specialist medic sau  farmacist pentru a trata afecțiuni sau simptome, tratamente a căror beneficii ar putea fi pus sub semnul întrebării. În domeniul nostru, doza face diferența și poate face ca medicamentul să fie medicament sau otravă.”, ne explică farmacistul Ionuț Coardoș.

Ceea ce e important de știut este că, noi toți ca și organism suntem total diferiți. Se poate să reacționăm în mod pozitiv sau negativ pe moment la acel medicament, sau putem reacționa în mod eronat, adică să avem efecte adverse la unele medicamente recomandate de alții. Și atunci efectul nu mai corespunde cu ceea ce ne-am dorit.

Care sunt cele mai frecvente cazuri în care oamenii recurg la automedicație? De exemplu, în cazul răcelilor sau durerilor de cap?

„În cele mai frecvente cazuri pacienții recurg la această practică din lipsă de educație, de timp sau de bani, astfel încât apelează la personalul specializat din farmacie, pentru a fi tratați cât de repede posibil, fără intenția de a lua legătura cu medicul de familie, urmat după caz de  un consult mai laborios pe care îl poate efectua un medic specialist sau prin efectuarea unor analize.

Automedicația este o problemă globală, care trebuie oprită prin a oferi sfaturi de sănătate sau de stil de viață, prin educarea pacienților în efectuarea unor analize anuale și îndrumarea spre medic după caz. Pacienții aleg de multe ori să intre în farmacie și doresc să fie tratați ,,rapid’’ dacă este posibil, deoarece, noi ca personal oferim servicii gratuite și avem și o pregătire în domeniu.

Cele mai frecvente simptome la care pacienții recurg la automedicații sunt: durerile de cap, durerile dentare, articulare, infecțiile bacteriene,  problemele digestive (reflux-gastric, balonare, indigestie, constipație, greață, vărsături), alergiile sezoniere, problemele de insuficienșă cardică sau tensiunea arterială, precum și răcelile”, povestește farmacistul.

Aparent, printre motivele pentru care oamenii nu merg la medic ci mai repede la farmacie este lipsa de timp dar și faptul că serviciul farmaceutic este unul gratuit de consiliere și sunt unele persoane care nu-și doresc să achite acel consult medical, ci vor ca problema și efectul la problemă să fie rezolvat cât mai repede posibil.

Ce alte probleme medicale sunt cele în care oamenii se tratează fără să meargă la medic, și în schimb merg direct la farmacie?

„Am întâlnit unele patologii la care pacienții folosesc în mod recurent aceleași medicații, cum e și în cazul rinitelor sezoniere, în care pacientul administrează în mod recurent medicația care pe termen scurt are efect. Câștigând încredere într-o mediație care o dată a funcționat, pacientul refolosește ori de câte ori se lovește de aceleași simptome, fără să conștientizeze că pot să apară complicații sau că ar fi ideal să efectueze controale periodice la medic”, ne mai spune Coardoș Ionuț.

Desigur, sfatul este că trebuie văzută problema și pe partea de cauză, chiar dacă mulți oameni folosesc un antibiotic cu spectru larg, care tratează mai multe simptome asociate. Poate este un medicament prescris odată de medic, și mulți oameni continuă mereu cu acela. Caz în care e bine de știut că se poate dezvolta o rezistență la acel antibiotic, și ajunge să nu mai ajute, ba din contră poate să slăbească sistemul imunitar, pe lângă alte efecte adverse cum ar fi diaree, candidoză, probleme cu stomacul și diverse tulburări gastro.

Care ar fi sfatul farmacistului pentru oamenii care apelează frecvent la automedicație, după auzite și după experiențe mai vechi cu anumite medicamente?

„Pasul numărul 1 ar fi să ia legătura cu medicul de familie, pentru ca acesta să-i facă o anamneză mai amplă, iar dacă se descoperă probleme mai grave, pasul 2 ar fi obținerea unui bilet de trimitere după caz la un medic specialist. Iar în urma acelor investigați, și pe baza rezultatelor avute, pasul 3 este ca pacientul să meargă la farmacie cu o prescripție de la medic pentru eliberarea medicației corespunzătoare.

După experiențele anterioare, când am ridicat suspiciuni în urma anamnezei avute cu pacienții, i-am îndrumat mereu spre medici, la clinici specializate în efectuarea unor examinări.”, ne sfătuiește managerul de farmacie., ne sfătuiește managerul de farmacie.

Care este rolul unui farmacist în ceea ce privește recomandările medicamentelor?

„Rolul unui farmacist este de a oferi sfaturi de sănătate, cum ar fi: adaptarea unui stil de viață sănătos, regim alimentar, sport, de a îndruma pacientul spre o medicație personalizată în funcție de necesitățile acestuia și de a explica eventualele interacțiuni ce pot apărea dintre medicamente sau hrana folosită”,”, ne explică farmacistul Coardoș Ionuț Marian.

În aceste cazuri, asistentul de farmacie va trebui să ceară sfatul farmacistului înainte să elibereze orice rețetă, pentru că rolul farmacistului este în primul rând să verifice cantitatea medicamentului, dozajul, diagnosticul. Desigur, ar fi bine ca legătura între medic și farmacist să fie mai solidă, pentru a nu exista divergențe în cazul în care un farmacist pune la îndoială o rețetă, și medicul nu acceptă să fie corectat.

Așadar, sperăm că v-a plăcut acest subiect de interes constant, rămâneți alături de Femzone la secțiunea Sănătate pentru mai multe sfaturi utile de la specialiști în diverse domenii.

SHARE

Mira Pop

Redactor-reporter – Femzone.ro

Publicitate

Citește și alte articole

Până când nu e prea târziu să faci un copil

Până când nu e prea târziu să faci un copil ca femeie?

Să naști un copil sau 3 nu mai e atât de normal sau de la sine stătător precum era în urmă cu 10-20-30 de ani. Evoluăm și ne schimbăm extrem de mult opțiunile în materie de întemeiere a unei familii și de a trăi o viață tradițională tip: școală, căsătorie, familie. Dar ce e de făcut atunci când suntem noi înșine incerte în privința opțiunilor de a face copii? Când devine ceasul biologic inamicul nostru principal?

CITEȘTE MAI MULT
aromaterapia la munca

Aromaterapia acasă versus în mediul de lucru: cum o folosim?

Uleiurile esențiale ne pot fi de real ajutor în viața de zi cu zi, fie că încercăm să ne relaxăm acasă, sau avem nevoie să fim cât mai productivi la muncă! Utilizate într-un difuzor sau aplicate direct pe încheieturi sau tâmple, uleiurile esențiale pure ca și lavanda, portocala sau lemnul de santal, pot face minuni pentru starea noastră de sănătate și de bine.

CITEȘTE MAI MULT
Curs de alăptare gratuit

Curs de alăptare gratuit – pentru viitoarele mămici

Alăptarea reprezintă începutul alături de nou-născutul tău. Explorează un curs gratuit pentru mămici, ce te poate ajuta să afli tainele alăptării și să-ți răspunzi la nelămuririle în legătură cu acest proces minunat. Participă, descoperă și fă pași către o conexiune mai profundă cu bebelușul tău.

CITEȘTE MAI MULT

Abonare Newsletter