Cu siguranță aromaterapia nu îți este străină, cu atât mai puțin într-o lume digitală în care informațiile circulă în și din toate direcțiile și avem acces la atât de multe surse și resurse de informare și educare.
Dar cum folosește aromaterapia în viețile noastre de zi cu zi? Ce sunt uleiurile esențiale și cum să ne bucurăm de toate beneficiile planetei, folosind picăturile din natură? Pentru a dezbate puțin subiectul aromaterapiei, am discutat cu un specialist în domeniu – Kiss Kinga Roberta – aromaterapeut certificat, cu experiență de peste 10 ani în domeniu.
Ce este aromaterapia?
Aromaterapia se bazează pe uleiurile esențiale extrase din diferite părți ale plantelor, prin diferite metode (distilare, presare la rece, CO2 supercritic etc.), iar mirosul a reprezentat din totdeauna un instinct puternic al oamenilor. Așadar,aromaterapia lucrează mână în mână cu simțurile umane și ajută la vindecare, relaxare și îmbunătățirea stării de spirit.
În același timp, să nu uităm că aromaterapia reprezintă și conectare, atingere, masaj – toate acestea fiind extrem debenefice nu doar pentru adulți, dar și pentru bebeluși și copii, sprijinind dezvoltarea armonioasă atât din punct de vedere fizic, cât și psihic.
„Este important să folosim uleiuri esențiale pure și sigure, având în vedere faptul că, uleiurile cumpărate din magazin pot conține solvenți, pesticide, substanțe sintetice și pot fi contaminanți cu diferite alte substanțe chimice. Calitatea și puritatea uleiurilor esențiale nu se poate aprecia citind doar eticheta, legislația nefiind îndeajuns de riguroasă în acest sens. Să nu uităm că tot ce punem pe piele ajunge și în corpul nostru.”- ne explică aromaterapeutul specialist, Kiss Kinga Roberta.
La ce ne ajută aromaterapia în familie?
Din ce în ce mai multe persoane, cu precădere femei, utilizează aromaterapia ca formă de medicină alternativă, înlocuind diferitele forme de tratament sau pentru ameliorarea unor stări neplăcute, cu uleiurile esențiale și produsele derivate din acestea.
Dar este aromaterapia o metodă bună pentru întreaga familie? Înlocuiește ea medicina clasică sau doar o completează?
„Aromaterapia poate fi o terapie adăugată în plus la celelalte modalități de vindecare ale familiei. Din momentul în care se nasc, copiii se pot bucura de efectele benefice ale aromaterapiei, prin calmarea emoțiilor, conectare cu părinții prin atingeri vindecătoare, prin echilibrarea anumitor stări de agitație, frică sau durere, prin alinarea colicilor, prin susținerea sistemului imunitar sau ușurarea respirației, printre altele.”, mai spune aromaterapeului Kiss Kinga Roberta.
Care sunt cele mai blânde uleiuri esențiale pentru bebeluși și copii mici?
Chiar dacă noi adulții folosim aromaterapia prin uleiuri esențiale fără griji, să nu uităm că cei mai mici dintre noi au pielea mult mai sensibilă și uleiurile esențiale trebuie folosite după anumite reguli.
Dacă sunt diluate corespunzător, aceste uleiuri pot fi folosite încă de la naștere:
• Mușetelul Roman (Roman Chamomile)
• Lavanda (Lavender)
• Amestecul Serenity
• Arbore de ceai (Melaleuca sau Tea Tree)
• Tămâia (Frankincense)
• Lămâia (Lemon)
• Portocala sălbatică (Wild Orange)
• Amestecul Balance
Metode de utilizare adecvate ale uleiurilor în terapia copiilor
Uleiurile pot fi folosite prin mai multe tehnici:
- Difuzare – caz în care se recomandă difuzarea intermitentă, a câte 15-30 de minute, în dozele recomandate după caz (vârstă, afecțiune, mărimea încăperii, uleiul difuzat etc)
- Contact cu pielea: masaj și aplicare pe piele, în zona afectată sau pe proiecția organelor/sistemelor corpului pe care dorim să le susținem (este importantă diluția în acest caz și depinde de vârsta copilului, uleiul folosit etc). De exemplu, pentru aplicarea pe piele a uleiurilor esențiale la bebeluși se recomandă o diluție de început de 1-2% (adică, aproximativ 1-2 picături la 10 ml ulei purtător)
Precauţii în utilizarea uleiurilor esenţiale
Este important să consultăm un specialist în domeniu, un aromaterapeut, pentru a folosi uleiurile esențiale la capacitatea lor maximă de putere, dar și pentru siguranța și sănătatea copiilor noștri.
Folosiţi doar uleiuri pure, testate, care întrunesc standardele mondiale de calitate. Nu uitați, uleiurile se păstrează în sticluţe bine închise, ferite de lumină şi căldură și ele nu se lasă la îndemâna copiilor.
În mod necesar, se recomandă să evităm contactul uleiurilor cu ochii şi cu urechea internă, iar aplicarea uleiurilor pe piele se face cu anumite precauţii (testarea prealabilă la copiii cu fond alergic, diluarea lor, prudenţa la aplicare în zonele sensibile etc.).
În cazul în care există reacţie locală, se aplică ulei vegetal (ulei de bază în care diluăm: ulei fracționat de cocos, ulei de migdale, ulei de sâmbure de struguri, ulei de măsline etc.). Așadar, diluarea uleiurilor esenţiale se face în uleiuri vegetale de calitate, presate la rece.
Diluaţi uleiurile esenţiale în ulei vegetal atât de mult până când observaţi că pielea copilului s-a acomodat şi tolerează aplicarea uleiului esenţial respectiv şi consideraţi că puteţi creşte concentraţia acestuia.
Unele uleiuri, în special cele de citrice, pot provoca pigmentarea temporară a pielii expuse la soare în primele 12 ore de la aplicare, așadar atenție când se aplică uleiurile, să nu expunem pielea copiilor la razele solare. Una din cele mai sigure zone pentru aplicare locală o reprezintă tălpile, iar pentru inhalare, se recomandă difuzoare speciale de dispersare la rece a uleiurilor ori inhalarea direct din sticluţă.
Încercați mereu să căutaţi alternative la uleiurile contraindicate vârstei copilului (există un tabel în acest sens, solicitați aromaterapeutului cu care vă consultați).
Există câteva uleiuri esenţiale pe care se recomandă să le evitați în cazul bebelușilor, cum ar fi: unele specii de eucalipt (care contin 1,8 cineol), menta, isopul, salcia himalayană sau rozmarin.
Dacă ți-a plăcut acest articol, dă-ne de veste și mai venim cu astfel de informații pe Femzone.ro