Iată-ne și în cea de-a doua săptămână a lunii mai, o săptămână în care ne așteaptă noi previziuni astrale cu draga noastră Teodora Muth, care vine cu vești interesante pentru zodii în perioada 8-14 mai.
Berbec
Mai este o săptămână până când Mercur își reia mersul direct iar Berbecii ar fi bine să nu se aventureze până atunci în nici un fel de speculație finaciară și nici în cheltuieli excesive, oricât de tentante ar părea. Este adevărat că sunt ultimele zile în care Jupiter mai adastă în zodia lor și le insuflă apetitul pentru risc și dorința de a-și testa spiritul de competiție. Un strop de prudență nu prinde rău nici celor mai îndrăzneți iar pentru Berbeci acest îndemn poate este mai ușor de acceptat acum, în intervalul de retrogradare a lui Mercur. Până și lor li se va putea întâmpla să reia unele acțiuni care nu au avut sorți de izbândă la prima încercare.
Taur
După eclipsa de lună din data de 5 mai nativii Taur pot simți cum lucrurile se pun în mișcare, energia începe să curgă nestingherită și apare un număr mare de oportunități. Pe data de 7 mai Venus, stăpâna Taurului, intră în zodia emoțională a Racului, parcă pentru a pregăti terenul pentru o comunicare plină de simțire, mai cu seamă în relații. Nu este exclus să se aprindă flăcările unui flirt, cu o persoană nou apărută în viața lor iar Taurii cei destul de scumpi la vorbă să-și dorească conversații, fie acestea față în față, fie la telefon. Fluturi în stomac? De ce nu, dacă tot e Jupiter cu un picior în zodia lor.
Gemeni
Nativii Gemeni nu se simt foarte în largul lor atâta vreme cât planeta Mercur, care le guvernează semnul zodiacal, se află în mișcare retrogradă prin zodia lentă, densă, a Taurului. Cel mai bun lucru pe care îl pot face ar fi să evalueze ariile de viață în care ar fi de dorit să reducă viteza intenționat, pentru a căpăta mai multă profunzime și claritate asupra lor. Însă pe data de 7 mai Venus părăsește această zodie și se instalează în Rac, așa că Gemenii revin la atitudinea lor obișnuită, mentală și superficială, lucru care ar putea complica oarecum acest demers. Partea bună este că în curând Gemenii vor avea parte de o nouă schimbare semnificativă și pozitivă.
Rac
O situație tensionată, declanșată recent, poate atinge un moment de maxim sau poate ajunge la un final dramatic, pentru Raci. Sau o explozie de inspirație îi poate îndrepta spre o perioadă creativă, care le poate da satisfacții. Este foarte probabil ca nativii zodiei să se simtă atrași spre o nouă poveste de iubire, odată cu intrarea planetei Venus în zodia lor, pe 7 mai. Până pe 5 iunie, cât timp va sta Venus aici, Racii vor realiza că pot atrage în viața lor, mult mai ușor, ceea ce își doresc, beneficiind de farmecul și de calitățile de buni negociatori induse de Venus. Din 7 până pe 21 mai vor fi în zodia lor atât Venus cât și Marte, care reprezentă energia acțiunii și spiritul decizional.
Leu
Pașii măsurați sunt cei mai potriviți și pentru Lei, atâta timp cât Mercur este retrograd. Implicarea în proiecte foarte solide, le poate aduce conectarea la realitatea imediată, de care au nevoie acum, pentru a menține direcția sănătoasă de evoluție a carierei. Este un interval potrivit și pentru redefinirea scopurilor care presupun prezența lor în fața unui public larg sau interacțiuni numeroase. Leilor le plac și le fac bine băile de mulțime dar este important pentru ei să se poată prezenta în fața celorlalți într-o postură și cu o ținută impecabile. Această săptămână le oferă timpul necesar pentru a se pregăti. Urmează să observe progrese reale în intervalul următor, când vor avansa miraculos, în direcția dorită.
Fecioară
Nevoia de a se perfecționa care îi animă pe cei născuți în zodia Fecioarei poate să se manifeste cu folos acum, în ciuda faptului sau mai ales pentru că Mercur retrograd poate genera defocalizarea concentrării și pierderea temporară a capacității de a vizualiza rezultatul final. Nativii zodiei pot resimți necesitatea de a-și exprima opinia personală, în mai multe chestiuni în care au evitat mai mult timp să facă acest lucru. Spre surpriza lor, pot constata că după ce se decid să-și împărtășească părerea apar o serie de schimbări în bine, în legătură cu subiectele respective. Și pentru Fecioare lucrurile cele mai bune abia urmează, în a doua jumătate a lunii.
Balanța
Cei născuți în zodia Balanței vor resimți beneficiile prezenței planetei Venus în zona carierei din harta lor natală printr-o creștere a vizibilității la locul de muncă și prin armonizarea relațiilor cu colegii. Este una din acele perioade în care nativii pot obține fără mare efort lucruri pe care și le-au pus în agendă de mai multă vreme. Următoarele două săptămâni sunt foarte prielnice unor realizări notabile la serviciu. Nu este deloc exclusă o propunere de avansare din partea superiorilor, care sunt mulțumiți de eficiența demonstrată. Cum ei stăpânesc natural arta de a socializa, vor ști și să se bucure de beneficiile care vin spre ei și să-și arate recunoștința față de cei care le-au fost alături.
Scorpionul
Este foarte posibil ca în perioada de retrogradare a lui Mercur Scorpionii să se fi confruntat cu probleme de comunicare în cuplu iar această situație continuă în intervalul curent. Conversațiile vor deveni mult mai fluide și mai clare după data de 14 mai iar acest lucru deschide poarta găsirii unor soluții. Săptămâna viitoare lucrurile vor arăta mult mai bine în sfera relațională a nativilor acestei zodii și vor continua să rămână așa pentru o perioadă mai lungă. Pentru Scorpionii care își doresc oficializarea unei legături sau inițierea unei relații de cuplu, veștile sunt încurajatoare, așa că își pot da voie să privească mai optimist spre viitor.
Săgetător
Munca de zi cu zi și colectivul de la serviciu reprezintă tema pe care se concentrează Săgetătorii în această perioadă destul de complicată. Au motive întemeiate să facă așa, deoarece în această arie de viață li se întâmplă unele evenimente neașteptate, care au un înalt potențial pozitiv pentru ei, dacă le gestionează inteligent. Stabilitatea zodiei Taur, în care Săgetătorii au casa muncii, îi ajută foarte mult să nu se pripească, așa cum le stă în obicei. Procedând cu calm, gândind echilibrat și evitând entuziasmul care îi poate grăbi spre decizii greșite, se pot bucura de rezultatele efortului depus. Pe măsură ce gradul lor de satisfacție crește, devin și mai buni în ceea ce fac.
Capricorn
Până și taciturnii Capricorni au dorințe și speră să se bucure de plăcere. În această perioadă este activată latura lor sentimentală și nu ar fi de mirare să întâlnim mai mulți nativi ai acestei zodii cochetând cu ideea de a-și întemeia o familie sau măcar cu aceea de a pune bazele unei relații de cuplu stabile. După cum îi știm, strategi înnăscuți, pot folosi acest interval pentru a discuta cu persoana aleasă ca partener, pentru a înțelege felul în care aceasta vede lucrurile și dacă poate să o investească cu încrederea lor. Pentru Capricorni chiar și chestiunile ce țin de romantism și plăcere trebuie să fie bine ținute în mână.
Vărsător
Poate că deja Vărsătorii au început să se obișnuiască a funcționa pe fondul energiei intense a lui Pluto, musafirul cel mai recent intrat în zodia lor. Aceasta este ca un ”zgomot alb” care se va face simțit în următorii douăzeci de ani ai vieții lor. Ei ar avea nevoie să învețe să identifice momentele în care energia ”vulcanului adormit” se va manifesta disruptiv, inducând perturbații în modul lor de viață și în stările lor interioare. Preocuparea prioritară acum este pentru păstrarea echilibrului în mediul familial. Dacă apar tensiuni, acestea pot fi aplanate, prin discuții sincere și răbdare. Vărsătorii pot să-și lărgească mult orizontul renunțând la anumite credințe limitatoare care nu-i mai ajută.
Pești
După recenta eclipsă de lună, Venus intră în casa iubirii, pentru Pești, respectiv în Rac. Impactul este puternic asupra romanticilor nativi Pești, trezind în ei idealismul și dorința de a se dizolva într-o nouă relație sau de a condimenta o relație deja existentă cu arome noi, incitante. Multe depind de comunicarea cu partenerul și până la încheierea retrogradării lui Mercur ar fi poate mai indicată comunicarea nonverbală decât cea prin cuvinte, care ar putea da greș. După data de 14 mai situația se simplifică, întrucât aspectele legate de comunicare vor înregistra o îmbunătățire consistentă și durabilă. Jupiter, stăpânul Peștilor, va intra în Taur și va coopera foarte bine, un an de zile, cu nativii Pești.