Robin Norwood este o psihologă americană, licențiată în terapie de cuplu și de familie, specializată în dependențe. Ea a lucrat foarte mult în domeniul adicțiilor combinate, în special alcoolism și relații. A scris câteva cărți ce au devenit rapid bestseller, voi aminti aici doar Femei care iubesc prea mult, deoarece este foarte strâns legată de cea despre care voi vorbi în cele ce urmează.
Cartea Meditații zilnice pentru femei care iubesc prea mult a apărut în 2021 la editura Litera, în colecția Psihologie practică, în traducere din limba engleză de Carmen Ștefania Neacșu.
Cartea este structurată aproape ca un calendar, fiecare zi din an având drept corespondent o pagină de carte. Sunt foarte rare zilele care să se întindă pe mai mult de o pagină. Autoarea ne spune în introducere că ideea de a scrie această lucrare i-a venit după discuții cu paciente sau cu cititoare ale cărții sale Femei care iubesc prea mult. De asemenea, tot ea ne spune că putem citi cartea fie „calendaristic”, câte o pagină pe zi, fie ca pe orice altă carte, adică mai multe pagini deodată. Fiecare zi are un text care este menit să-și facă cititoarele să-și analizeze mai bine relațiile, să le facă să-și pună întrebări sau să le încurajeze să-și conștientizeze problemele și să le găsească pas cu pas soluție. Tema cărții fiind relațiile toxice pe care autoarea le pune pe picior de egalitate cu orice alt tip de dependență (alcool, droguri etc.), am început să citesc cartea cu interes.
De să citești Meditații zilnice pentru femei care iubesc prea mult?
Prima mea recomandare legată de această carte este aceea de a o citi după ce ați citit cartea „de bază”, adică Femei care iubesc prea mult. Eu nu am citit-o și cred că din acest motiv, Meditațiile nu m-au prins chiar așa de mult cum mă așteptam eu. Înțeleg foarte bine și sunt perfect de acord cu demersul autoarei, care consideră că ieșirea dintr-o relație toxică necesită la fel de multă voință și la fel de multă muncă precum renunțarea la orice alt element adictiv. Modul în care sunt scrise Meditațiile însă nu mi s-a părut chiar cel mai fericit, am simțit mereu că îmi lipsește ceva. Le-am citit dintr-o răsuflare, în câteva ore într-o după-amiază, căci așa cum spuneam unele „zile” au doar câteva rânduri. În lipsa acelei „fundații” despre care vorbeam, nu am văzut niciun fel de legătură între zile, unele conțin îndemnuri, altele explicații, unele dintre ele au elemente destul de științifice.
Între textul unei zile și cel din ziua următoare nu am detectat vreo legătură, ceea ce presupun că este mai puțin important dacă alegi lectura „calendaristică”, însă devine foarte ciudat la o lectură normală.
Subiectul mi s-a părut deosebit de interesant, mai ales că de multe ori sintagma „dependență de dragoste” este folosită într-un sens romantico-pozitiv. Iată că există însă o dependență de dragoste extrem de nocivă, cu un potențial distructiv incredibil de mare pe plan psihic și emoțional. Este extrem de important să înțelegem că dragostea nu este niciodată toxică, dar că oamenii lângă care suntem pot fi toxici.
Voi ați citit cărțile lui Robin Norwood? Ce părere aveți despre ele? Vă invităm să citiți și celelalte recenzii Murmur.