Două bilete spre Grecia este povestea lui Blandine și Magalie, care au fost colege de școală în gimnaziu și cele mai bune prietene, în ciuda diferențelor de caracter ce deja se întrezăreau la acea vârstă: Blandine – cuminte și conștiincioasă, Magalie – rebelă și exuberantă. Visează la o călătorie împreună în Grecia, pe insula Amorgos, acolo unde s-a filmat Marele Albastru, celebrul film al lui Luc Besson.
30 de ani mai târziu, cele două se reîntâlnesc. Nu chiar întâmplător. Blandine, divorțată și mama unui adolescent, nu poate trece peste despărțirea de fostul său soț și nici peste faptul că acesta se recăsătorește și are acum o altă familie. Aflată în depresie, viața sa socială este extrem de redusă, singurele momente de bucurie fiind cele petrecute cu fiul său. Întâmplător, băiatul află despre prietena din adolescență a mamei sale și îi stabilește o întâlnire surpriză cu Magalie. Blandine nu apreciază deloc stilul vechii sale prietene, rămasă la fel de expansivă, vorbăreață și răzvrătită și nu intenționează să mențină contactul cu ea după această întâlnire aranjată.
Vrând să nu-l îngrijoreze și mai mult, Blandine nu-i spune fiului său despre eșecul revederii cu Magalie, chiar din contră: îi povestește diverse întâlniri fictive cu prietena sa. De aceea, băiatul nu vede nicio problemă în a-i face încă o surpriză mamei sale: o călătorie în Grecia împreună cu Magalie. Mult plănuita călătorie la Amorgos le va oferi celor două femei ocazia să se redescopere, să-și redescopere legătura și să deslușească secrete de mult îngropate.
De ce să vizionați Două bilete spre Grecia?
Vă voi lăsa pe voi să descoperiți peripețiile călătoriei cu valențe „inițiatice” ca să nu stric tot farmecul vizionării filmului, dar vă voi spune ce mi-a plăcut cel mai mult la el. În primul rând, m-a făcut să mă gândesc la prietenele mele din diverse etape ale vieții pe care le-am pierdut cu timpul din vedere. M-a făcut să-mi doresc să le revăd, să rememorez puțin din acele prietenii adolescentine asezonate cu prăjituri, muzică și discuții „serioase”. Recunosc că nu știu dacă aș ajunge până la a pleca într-o călătorie cu ele (la fel ca în film, multe pot merge prost). Blandine și Magalie sunt un fel de exemplu pentru noi toți: ne pierdem din vedere prietenii (rețelele sociale ne dau mai nou iluzia unor rămășițe de relații), iar când ne regăsim ne dăm seama cât de mult am evoluat, cum drumurile noastre separate s-au reunit în acel moment ca să realizăm că avem un trecut care ne-a construit personalitatea actuală. Redescoperim la celălalt calități și defecte, avem acum curajul să ne spunem lucruri pe care ni le ascundeam atunci, din imaturitate, orgoliu, rușine sau toate la un loc. Poate că, la fel ca cele două protagoniste, vom reuși să reînnodăm acea prietenie de demult, să o adaptăm vieților noastre prezente. Sau poate că nu. Cred însă că merită încercarea.
Și dacă tot am deviat de la recenzie de film la întrebări existențiale, vă întreb și pe voi: mai țineți legătura cu prietenii din copilărie sau adolescență? Dacă da, cum ați reușit să nu vă lăsați despărțiți de întâmplările vieții? Dacă nu, v-ar plăcea să reluați legătura cu cineva anume? Ați avea curajul să mergeți într-o călătorie în străinătate cu acea persoană?
Vizionează filmul Două bilete spre Grecia pe HBO Max. Iar pentru alte recenți fabuloase, rămâi pe Murmur.
