Ce vrem noi, femeile? Mi-a plăcut foarte mult titlul acestei cărți semnate de Isabel Allende, dar, în special, subtitlul ei: Despre dragostea nerăbdătoare, viața lungă și ursitoarele bune. Volumul m-a însoțit în 2021 în prima vacanță la mare de după izolarea impusă de pandemie. O vacanță pe care am luat-o ca pe un răgaz cu mine însămi, în care să-mi pun ordine în gânduri și în sentimente, iar marea are asupra mea un efect uimitor de liniște și armonie. De aceea, răspunsul meu la întrebarea din titlul ar fi: „Uneori, vrem doar o dimineață însorită pe plaja pustie cu marea doar pentru noi”.
Revenind la cartea în sine, Ce vrem noi, femeile? este un volum care își trage seva din viața și amintirile autoarei. Pentru cele și cei care nu o cunosc, Isabel Allende este o scriitoare chiliană care trăiește în prezent în Statele Unite. Fiică de diplomat și nepoată de văr a fostului președinte chilian Salvador Allende, Isabel a fugit în 1975 din Chile în Venezuela din cauza dictaturii generalului Pinochet. A fost mai întâi jurnalistă la televiziune și în presa pentru femei, iar din 1982 s-a dedicat literaturii, cărțile sale fiind astăzi traduse în peste 40 de limbi și vândute în milioane de exemplare.
Titlul în spaniolă Mujeres del alma mia (Femeile sufletului meu, în traducerea mea mot-a-mot) este, după mine, mult mai poetic și mai grăitor decât traducerea în română, dar asta este o altă discuție și nu vreau să trezesc balaurul traducerilor închis undeva adânc în mine. Cartea este o delectare, se citește ușor (așa cum spuneam, am citit-o în 2 zile pe plajă), scriitura autoarei este foarte lină, cursivă, presărată cu umor și totuși punând pe tapet subiecte uneori dureroase. Provenită dintr-o societate profund machistă, în care viziunea asupra femeilor este una în general devalorizantă, Isabel Allende ne lasă să intrăm în viața ei și să le descoperim pe femeile puternice (acum înțelegeți de ce mi se pare mai potrivit titlul original spaniol) care i-au influențat devenirea. Ne povestește și despre cum a descoperit feminismul, cum și l-a însușit și cum l-a pliat pe personalitatea sa, precum și cum a ajutat-o să-și înțeleagă și să-și asume condiția de femeie dincolo de preceptele impuse de societatea latino-americană tradițională. Libertatea se câștigă uneori prin bătălii lungi de generații, prin conștientizarea treptată a unor nedreptăți ancestrale, prin faptul de a spune pur și simplu „Nu” în fața a ceea ce ni se impune și simțim ca fiind înjositor. Mesajul principal al cărții este unul profund umanist (căci așa cum spune Mihaela Miroiu, înainte de a fi feminist, trebuie să fii umanist): viața este frumoasă și nu trebuie să o urâțim acceptând o condiție feminină inferioară, trebuie să o trăim, să o savurăm și să încercăm să lăsăm moștenire fiicelor noastre o lume mai egalitară.
Cartea a apărut în 2020 la editura Humanitas Fiction, în traducerea din spaniolă a Corneliei Rădulescu.
Spune-ne în comentarii dacă ai citit cărți de Isabel Allende și dacă ți-au plăcut!
