Am deschis săptămâna trecută discuția despre ce tipuri de lectură putem să folosim, în funcție de dispoziție, de capacitatea de concentrare, de gradul de satisfacție intelectuală și, adesea, de generația din care facem parte: cărți imprimate, e-book-uri sau audiobook-uri. Și m-am gândit că ar fi interesant să aflu ce părere aveți despre o altă întrebare „fundamentală” în lumea iubitorilor de cărți și de filme: Cartea sau filmul?
Știm cu toții că există o mulțime de filme care nu sunt decât ecranizări ale unor cărți, în mare majoritate romane, dar și câteva piese de teatru. Este vorba de cele mai multe ori despre cărți foarte celebre, fie că sunt clasice (Anna Karenina, Mândrie și prejudecată, Amantul doamnei Chatterley, ca să menționez doar câteva exemple ce-mi vin în minte pe moment), fie că sunt moderne și contemporane (Războiul tronurilor, Harry Potter, Acolo unde cântă racii). Sunt însă și unele cazuri în care celebritatea filmului să fie cea care face să fie cunoscută și cartea (recunosc că nu știam de existența cărții Gambitul damei înainte de apariția filmului, nici de cărțile lui Kathy Reichs înainte de a vedea serialul Bones).
Așadar, răspunsul meu la întrebarea din titlu este unul destul de nuanțat. Desigur, atunci când știu de existența ei, prefer să citesc mai întâi cartea. Motivele sunt destul de multe și în mod clar subiective: cred că o carte ne dă nouă, cititorilor, mai multă libertate în a ne pune fantezia la treabă. Ne putem imagina personajele, atmosfera, vocile, putem să ne gândim la parfumuri, la senzații. Ne putem folosi experiențele personale, ne putem pune, cred, mai ușor în pielea personajelor. Vizionarea unui film este, din acest punct de vedere, mult mai restrictivă: nu avem nicio contribuție la alegerea actorilor, a costumelor, trebuie să acceptăm viziunea scenariștilor și a regizorului, ceea ce poate să difere într-o măsură mai mare sau mai mică de a noastră. De asemenea, este destul de dificil să ecranizezi o carte de câteva sute de pagini, așa cum este cazul cărților clasice, într-un film de maxim 2-3 ore. Pot fi lăsate deoparte scene care nouă ni s-ar fi părut importante sau interesante.
Dar trebuie totuși să spun că am văzut și ecranizări magistrale ale unor cărți, filme care mi-au plăcut la fel de mult ca și cărțile de la care au pornit. Presupun că ați văzut și voi Anna Karenina sau Mândrie și prejudecată, în versiunile cu Sophie Marceau și respectiv Keira Knightley. Fără să uităm de Pe aripile vântului. Sunt filme pe care le-aș revedea de multe ori fără să mă satur vreodată. La fel cum aș citi și cărțile de mai multe ori. Să zicem deci că aici ar fi egalitate în meciul Carte vs Film.
Mă veți întreba dacă am și filme care mi-au plăcut mai mult decât cărțile. Da, există. Cel mai cunoscut exemplu este Legendele toamnei. Filmul mi se pare foarte bun (să fie oare „vina” lui Brad Pitt?), cartea însă nu m-a prins chiar deloc. Este foarte posibil să nu fi înțeles eu stilul lui Jim Harrison, dar nu am rezonat chiar deloc cu romanul lui. Și, cu riscul de a-mi atrage critici, mi-a plăcut mai mult să mă uit la Războiul tronurilor decât să citesc cărțile. Poate pentru că în acest ultim caz efectele vizuale au o importanță crucială.
Pe lista mea de cărți cu ecranizări pe care vreau să le citesc în curând se află Gambitul damei, Rebecca și Acolo unde cântă racii. V-ar plăcea să citiți ce părere am avut despre ele? Dar voi ce preferați, cartea sau filmul? Și din ce motive? Poate fi tot o chestiune de generații?
