Astăzi e despre serialul Bănuiala inimii de pe Netflix. V-am spus într-un articol precedent că îmi place să mă uit la filme și seriale în spaniolă. Este un fel de reminiscență a adolescenței mele când nu știam cum să ajung mai repede de la școală ca să nu pierd vreun minut din telenovela momentului. O, tempora…
Ca atare, un serial sud-american pe Netflix mi se pare de cele mai multe ori că merită cel puțin o încercare. Până acum, nu au fost prea multe pe care să le abandonez, deși, desigur, nu sunt toate niște capodopere geniale.
„Bănuiala inimii” (Palpito, în original – deja îmi cunoașteți mania de a vă spune titlul în limba originală) este exact unul dintre acele seriale care m-a prins într-o oarecare măsură, dar m-a și pierdut pe alocuri. Eu cred că un film bun, ca și o carte bună, sau mai precis o ficțiune bună este cea care te face să crezi că este reală, chiar și dacă ți-ar spune că de fapt oamenii au pielea turcoaz, trăiesc pe o planetă romboidală și sunt legați cu sfori invizibile de mâna unui păpușar nevăzut. Dacă povestea este suficient de bine scrisă, ea va fi credibilă.
Revenind: am văzut primul sezon din „Bănuiala inimii” anul trecut, acum tocmai l-am terminat pe al doilea. Acțiunea se petrece în Columbia, unde un influent om politic, Zacarias, este gata să facă orice pentru a o salva pe soția sa, Camilla, care suferă de o boală cardiacă incurabilă și are nevoie de un transplant de inimă. Astfel, el ajunge să facă apel la o organizație criminală de trafic de organe și alege ca să cumpere (am fost tentată să pun ghilimele, dar dacă veți vedea serialul veți înțelege că ar fi inutile) o inimă pentru soția sa. Inima provine de la Valeria, o femeie tânără, soția lui Simon și mamă a doi copii, ucisă de membrii organizației pentru ca inima ei să ajungă la Camilla.
Cred că veți fi de acord că subiectul este unul foarte interesant și chiar cred că în lumea asta nebună și extrem de crudă în care trăim ar putea să fie și real. Camilla se întâlnește întâmplător cu Simon și cei doi se îndrăgostesc. Desigur, tema schimbării de personalitate și a sentimentelor noi trăite de unii pacienți care au primit un organ transplantat (mai ales o inimă) nu putea fi evitată și mi s-a părut foarte interesantă, știind că au fost făcute și studii științifice despre fenomen.
Unde m-a pierdut serialul: la un moment dat, mai ales în sezonul al doilea, deși am înțeles firul logic al evenimentelor și cauzalitatea lor, cred că lucrurile au devenit mult prea complicate, prea alambicate, prea fanteziste ca să mai poată da impresia aceea de realitate despre care vorbeam. Dar, nu-i așa, viața bate filmul, poate că mă înșel… Nu vă voi spune mai mult, vă las să descoperiți singuri.
În orice caz, nu am putut să nu-mi pun întrebarea: oare ce aș fi în stare să fac dacă aș fi în situația lui Zacarias ? Dacă cea mai dragă și importantă persoană din viața mea ar avea nevoie de un transplant pe care nu-l poate primi și de care depinde în mod vital, până unde aș merge ca să o salvez? Dureros și extrem de dificil de răspuns…
Și pe voi vă voi întreba două lucruri: Dacă vă gândiți cu toată sinceritatea, voi ce ați face? Și, legat de tema subsidiară a serialului, v-ați gândit vreodată să deveniți donatori de organe? M-aș bucura să dezbatem în comentarii subiectele. Până una alta, rămâneți cu Murmur!
