După ce mult timp nu am fost atrasă aproape deloc de acest gen de cărți, despre cum să-ți gestionezi emoțiile și sentimentele, am început în ultimii doi ani să citesc cărți de vulgarizare a științei din domenii precum psihologie, neuroștiințe, antropologie și sociologie. Pentru că nu sunt specialistă în aceste domenii, prefer cărțile scrise „pe înțelesul tuturor”, cu un limbaj accesibil și cu explicații adecvate ale unor concepte și teorii științifice. Probabil voi scrie în viitor și despre alte cărți de acest gen.
Cum să ne exprimăm emoțiile și sentimentele este o carte scrisă de doi psihiatri francezi, autori ai mai multor cărți de același tip despre problematici asemănătoare, unele dintre ele fiind traduse și în română.
Ce mi-a plăcut: Așa cum spuneam, este o carte care poate fi citită cu ușurință de oricine este interesat de subiect. În cele 10 capitole pe care le conține, tratează despre cele 7 emoții principale (furia, invidia, bucuria, tristețea, rușinea, gelozia, frica), despre iubire (fiind un sentiment, nu poate fi categorisită ca simplă emoție), dar ne spune și cum să gestionăm propriile emoții atunci când ele apar în momente din viața noastră. Folosind un limbaj foarte accesibil, foarte multe exemple foarte concrete, extrase majoritatea din experiențele pacienților celor doi psihiatri, dar și destul de multe scheme și tabele „recapitulative”, acest volum reușește să explice clar și precis când și cum poate apărea oricare dintre emoții în contexte din viețile noastre. Un fapt interesant pe care l-am reținut este că emoțiile, spre deosebire de sentimente, sunt cele care sunt însoțite de o anumită expresie facială caracteristică fiecareia dintre ele. Această expresie facială este atât de naturală, nefiind aproape deloc influențată cultural, încât poate fi recunoscută de orice om din orice cultură, fără a avea nevoie de alt limbaj.
Modul în care este împărțită cartea o face ușor de citit, capitolele fiind la rândul lor împărțite în subcapitole destul de mici, ceea ce ne ajută dacă nu avem timp să citim prea multe pagini. Autorii au reușit să creeze un fir conducător care merge de la un capitol la altul, făcând mereu comparații cu ceea ce am citit anterior. Este foarte interesant să îți pui întrebări despre propriile emoții sau să-ți dai seama că reacția ta la un anumit eveniment a fost (sau nu) normală și naturală.
Ce nu mi-a plăcut? Fiind scrisă de doi francezi, cartea se adresează în mod vizibil mai ales unui public francez. Toate exemplele sunt cultural extrem de legate de Franța, ceea ce nu ar fi poate un impediment, căci rămânem totuși într-un context cultural apropiat nouă, dacă nu ar fi puțin prea multe. Un alt lucru care mi-a stricat oarecum plăcerea lecturii este faptul că unele exemple sau explicații sunt inserate în chenare (pentru a le pune în evidență, în special), care sparg textul mare uneori la mijlocul unei explicații. Personal, nu-mi place în general acest tip de punere în pagină, dar subiectul a fost destul de interesant ca să nu las acest impediment practic să mă facă să renunț la carte.
Dacă ați citit și voi cartea, sau alta asemănătoare, spuneți-mi în comentarii ce v-a plăcut sau dacă v-a ajutat să reflectați asupra propriilor emoții. Dacă nu ați citit-o, vi s-ar părea interesant să o răsfoiți? Eu am citit ediția a 4-a, apărută în 2013 la Editura Trei, colecția Psihologia practică, traducerea fiind făcută de Mădălina Georgescu. Pentru alte recenzii, rămâi cu Murmur pe Femzone.ro.
