Un subiect tare interesant și drag nouă în această săptămână – Mindful eating sau mâncatul conștient – vine de la colaboratoarea noastră Evelin Papp – nutriționist și dietetician.
Înainte să ne adâncim în subiect, haideți să vorbim puțin despre ce înțelegem prin mindfulness?
Evelin Papp spune că Mindfulness este un termen care a devenit încorporat în limbajul nostru de zi cu zi, dar semnificația lui este mai profundă decât modul în care îl folosim în structura noastră socială condusă de multitasking. De fapt, mindfulness înseamnă menținerea unei conștientizări moment cu moment a gândurilor, sentimentelor, senzațiilor noastre corporale și a mediului înconjurător, printr-o lentilă blândă, fără judecată. înseamnă înseamnă acceptarea gândurilor și emoțiilor, fără a le judeca, fără a le denumi bune sau rele. Este un termen preluat din Buddhism, Jon Kabat-Zinn fiind cel care a creat Mindfulness-Based Stress Reduction, cu o mulțime de studii făcute pe oameni.
În concluzie, mindfulness este mai degrabă un comportament focusat pe proces decât pe rezultate.
Dar ce este mindful eating sau mâncatul conștient?
„Consider că prin mindful eating ar trebui să ne referim la o invitație spre o alimentație blândă, care presupune o abordare non-dietă. Cel mai important e cum mâncăm, și nu „de ce, când sau cât mâncăm”. Practic, abordarea concentrată pe proces și nu pe rezultate nici nu se poate măsura, dar nici nu se poate cântări sau aprecia prin cifre, ea se poate doar simți.”, ne spune Evelin Papp, nutriționist-dietetician.
Specialistul spune că prin mindful eating sau mâncat conștient, acordăm atenție hranei noastre și acțiunii de a mânca, intenționat, în fiecare clipă, fără judecată sau prejudecăți, deoarece este o stare de prezență în care toată atenția persoanei se concentrează asupra preparatului pe care îl pregătește și savurează.
„Mentalitatea de dietă e cea care ne spune cât să mâncăm, ce să mâncăm, ce să nu mâncăm – cu slte cuvinte vine cu restricție. În schimb, conceptul de mindful eating are la bază principii care să-ți facă experiența alimentară unică și plăcută – posibilități nelimitate”, ne mai spune Evelin Papp.
Cum să mănânci conștient?
Se pare că există câteva aspecte ce definesc mâncatul conștient, iar specialistul nostru le-a trasat foarte clar în linii.
- Să asculți semnalele corpului tău (foame/sațietate)
- Să deosebești tipurile de foame și să gestionezi mai eficient aceste stări
- Focusul să fie doar pe procesul de a mânca, fără alte distrageri (telefon, laptop, TV etc)
- Să te implici pe deplin la nivel de simțuri atunci când te hrănești
- Observă totul dintr-un unghi de curiozitate și dă-ți voie să reexplorezi alimentele
- Să observi efectele alimentelor asupra gândurilor, sentimentelor tale
- Să simți mai multă recunoștință față de mâncare
Înainte de a alege ceva să mănânci, pe pilot automat , oprește-te și acordă-ți un moment pentru a observa ce simți și ce ai dori să mănânci. Ești stresată, plictisită, supărată sau tristă? Ești singură? Sau, chiar ți-e foame fizic? Fii atentă dacă doar reacționezi la ceea ce ți se întâmplă sau chiar faci o alegere conștientă.
Cum recunoaștem cele trei tipuri de foame?
- Foamea fiziologică ce se identifică prin: nevoie reală a corpului, localizată în stomac (senzatie de gol), este neselectivă, crește treptat în intensitate, după ore întregi dispare, mâncarea este ca un combustibil. Face parte: creierul, sistemul digestiv, depozite de grăsime. Factori interni: stomac gol, nivel scăzut al glicemiei și Factori externi: vezi și miroși hrana.
- Foamea emoțională: Căutăm mâncarea ca să umplem o nevoie emoțională. Folosim mâncatul pentru a gestiona stresul, emoții negative sau pozitive. Anumite alimente pot crește dopamina, serotonina. Este o foame localizată în cap, este selectivă – CH (nevoie de serotonina)-triptofan, apare la intensitate maximă (dopamina în spate) și nu are nici o relevanță cu masa anterioară.
- Foamea creierului: Anumite pofte alimentare nu sunt relatate de emoțiile noastre, ci de dorința unui aliment specific, de găndurile noastre. Exemple: alimentare în afara programului obișnuit de hrană, mâncatul la o petrecere, eveniment official, dar și a mânca ceva din cauza beneficiilor aduse asupra organismului sau a încerca un aliment nou.
Dacă ți-a plăcut acest articol, te invităm să explorezi secțiunea Dietă & Wellness, unde Evelin Papp vine cu multe informații valoroase despre alimentație și diete.
Iar dacă vrei un consult la ea, o poți contacta pe rețelele de socializare oricând.