Obișnuiam să cred, în tinerețile mele naive, că, pentru a trăi o existență complet pașnică, nu ar putea exista niciodată vreun conflict în viața mea, drept urmare ar trebui să fac tot posibilul să îl evit. Asta presupunea și să mă subestimez, să nu-mi iau niciodată apărarea și să-mi compromit uneori principiile. Iar asta nu părea a fi tocmai calea spre pace. Mda, astfel am decis să-mi pun la îndoială convingerile cu privire la conflict…
Trebuie să văd acest conflict ca pe un lucru negativ?
Este imposibil să fim perfect aliniate cu toate persoanele din viața noastră, astfel încât să nu apară niciodată conflicte. Să te aștepți la acest lucru va duce la dezamăgire sau, ca și în cazul meu, la sentimentul că am fost lipsită de ceva atunci când nu am putut realiza acest lucru. Mai există și varianta de a ignora… dar uneori nu pare corect nici să ignori lucrurile. Atunci când cineva depășește măsura, avem datoria de a-l face conștient de impactul său asupra celorlalți? Sau, atunci când cineva nu este amabil cu tine, nu este o dovadă de bunătate să pui capăt acestei situații? Este un potențial conflict oportunitatea ta de creștere?
Dacă ai o relație în care știi că împărtășirea sentimentelor tale este sigură și că cealaltă persoană va răspunde pozitiv, atunci probabil că nici nu trebuie să te gândești la ce ar trebui să faci. Devine dificil atunci când nu te simți în siguranță, așa că începi să dezbați dacă să ignori lucrurile sau să spui cuiva că ești rănită sau furioasă.
Dacă ignorăm, riscăm ca relația cu acea persoană să se învârtă în jurul supărării pe care o avem pe ea. Apoi căutăm orice faptă greșită ca dovadă, așa facem ca povestea să fie adevărată și justificată. Așa pornim efectul bulgărelui de zăpadă, iar apoi putem interpreta greșit tot ceea ce face sau spune cealaltă persoană, pentru a susține ceea ce credem noi.
Atunci le spunem oamenilor tot ce simțim?
Să le spunem oamenilor ce simțim uneori nu este nici ea o idee bună. Dacă le spunem oamenilor cum ne simțim, există așteptarea ca ei să accepte sau cel puțin să recunoască faptul că ne simțim astfel. Iar acest lucru s-ar putea să nu se întâmple. S-ar putea ca cealaltă persoană să nu fie capabilă de acest lucru, iar lucrurile să escaladeze atunci. În schimb, s-ar putea să treacă direct la a se apăra. Sunt șanse mari ca cealaltă persoană să nu fi intenționat să te rănească, iar faptul că îi spui acest lucru o va face să se simtă prost, intensificând situația. Aceasta nu este baza pe care se poate rezolva un conflict.
Faptele și adevărul sunt diferite. Faptele nu sunt discutabile. Adevărul este…
Există adevărul tău, iar apoi există ceea ce este adevărat pentru cealaltă persoană. Ambele adevăruri se bazează pe percepție, care poate fi complet diferită. Asta nu înseamnă că unul este corect și celălalt greșit. Înseamnă că adevărul poate fi diferit pentru fiecare, deoarece este influențat de experiențele, înțelepciunea și gândurile noastre. Ne așteptăm să ne simțim mai bine spunând cuiva cum ne simțim și apoi putem da vina pe cealaltă persoană dacă acest lucru nu se întâmplă, înrăutățind lucrurile.
Așadar, există o altă opțiune?
Da, da, există! Spune-i de ce ai nevoie. Definirea a ceea ce ai nevoie necesită un pic de auto-reflecție, și astfel ai oportunitatea să lucrezi la tine. Dacă ești supărată pe cealaltă persoană și, de fapt, nu reușești să ceri ceea ce ai nevoie de la ea, atunci poate că este un conflict intern pe care cealaltă persoană l-a declanșat și, de fapt, nu trebuie să o implici.
Concentrându-te pe ceea ce ai nevoie, elimină exprimări precum „ar trebui” și/sau „nu ar trebui” din dialogul tău intern: „nu ar trebui să fie atât de insensibili” sau „ar trebui să fie mai respectuoși”. După ce îți clarifici cum te afectează comportamentul lor, poți descoperi ce ai nevoie sau ce ai dori să schimbi.
Intenția ta ar trebui să fie cea de a-ți exprima nevoile, nu de a elabora, însă dacă cealaltă persoană caută să înțeleagă mai bine situația, și ți-ar adresa întrebări clarificatoare, ar fi util să îți împărtășești sentimentele. Astfel, dialogul devine mai degrabă o conversație decât o confruntare, deoarece persoana știe de la început ce se așteaptă de la ea și te-a invitat să îți împărtășești sentimentele, prin urmare, dinamica discuției este diferită.
Uneori, a cere ceea ce ai nevoie duce la crearea unor limite, care sunt utile și esențiale în viață. Dar nu uita că impunerea limitelor creează separare și dacă o faci nearătându-ți afecțiunea în cadrul acestor limite, cealaltă persoană se poate simți doar respinsă.
Nu există o abordare perfectă a conflictului
Nu există o cale sigură care să asigure că ambele părți trec prin proces fără să fie rănite sau supărate. Și cu siguranță nu cred că nu ar trebui să le spunem niciodată oamenilor ce simțim. Ceea ce sugerez este că, uneori, în anumite situații, cu anumite persoane, nu ajută să ne exprimăm sentimentele, astfel încât adoptarea acestei abordări de a cere doar ceea ce ai nevoie ar putea fi mai utilă.
Din nefericire pentru mine, unele dintre conflictele mele m-au determinat să fac un pas important înapoi față de anumite persoane, ceea ce ridică o altă întrebare importantă: Cum știi când e de ajuns? Ce se întâmplă dacă există un conflict continuu sau dacă nu primești ceea ce ai nevoie? Dacă jelirea acelei relații este o opțiune mai puțin dureroasă decât rămânerea acelei persoane în viața ta, atunci este ceva ce trebuie să iei în considerare, mai ales dacă îți afectează stima de sine.
Cerând ceea ce ai nevoie, în loc să te concentrezi pe comportamentul negativ al celeilalte persoane și pe sentimentele tale, îi va fi mai ușor să îți răspundă, mai ales dacă îți urmezi solicitarea cu o declarație pozitivă. Așadar, data viitoare când te întrebi dacă să ignori sau să spui când ai fost supărată, întreabă-te: „De ce am nevoie?”
Te invităm să descoperi și alte articole de la psihologul nostru, Diana Zazula, la rubrica de Dezvoltare personală de pe Femzone.
